căpătăm palme — lucru care, putem zice, nu e frumos de loc; cu toate că... nu face mare rău, dacă ne putem exprima așa.
Dar să lăsăm astea, care sunt — adică, au fost — nimicuri trecătoare, și să ne gândim la viitor: ce fac eu cu madam Parigoridi? Azi e joi; poimâne, sâmbătă, trebuie să mă-nființez la S.P.M.D.R. ... la 2 1 / 2 d.a. pentru...
O să mă-ntrebați însă: ce însemnează S.P.M.D.R.?...
— S.P.M.D.R. însemnează „Societatea protectoare a Muzelor Daco-Romane". Amica mea, madam Parigoridi, este viceprezidentă la S.P.M.D.R.; dar, la drept vorbind, este chiar prezidentă, fiindcă titulara, venerabila madam Trahanache, trăiește mai mult la Paris, și afară de asta este, cum zice viceprezidenta, „ramolisită"; și, dacă madam Parigoridi nu s-ar ocupa de toate, „s-ar duce dracului S.P. ..." Și dacă s-ar duce S.P., ce s-ar face M.D.R.?
Două săptămâni, de când afișe, gazete, scrisori, persoane, anunță mereu că eu am să țin la S.P.M.D.R. o conferență: Ce este arta?, iar eu parcă trăiesc pe subt pământ — parc-aș fi sigur că-nainte de ziua de poimâine se-ntâmplă sfârșitul lumii... Dar îmi vin odată-n fire. Azi e joi... mai am numai două nopți de dormit, și, înainte de a treia, trebuie să mă execut... trebuie!
Noaptea de joi spre vineri o petrec rău... simț că am friguri... Vineri, umblu de colo până colo, fără să știu încotro... Nu pot mânca; am pulsul neregulat; mă încovoaie o frică nențeleasă; călcând, mi se pare că pun piciorul în gol... îmi vine să merg la gară, să mă sui în primul tren și să fug la Canada, unde, obscur, cu munca brațelor mele, departe de orice S.P. etc.... să-mi cîștig existența într-un mod onorabil... Dar n-am curajul să fug.
Umblu toată ziua să găsesc un colțișor pe care să nu văd afișul cu „Ce este arta? ” ... Imposibil!...
Mă-ntorc zdrobit acasă...
Vineri noaptea spre sâmbătă...
Nu pot închide ochii. La patru despre ziuă, sar din pat în culmea iritațiunii... Care? care este cel mai puțin dureros și cel mai expeditiv mod de sinucidere?
