la Iconomeasca!
Alerg la Iconomeasca... De acolo, la Sachelăreasca... Pe urmă la Piscupeasca... în sfârșit, am dat de izvor... Tânărul este nepoțelul lu' madam Piscupescu, băiatul surioarei dumneaei, al lu' madam Dăscălescu: Mitică Dăscălescu.
Nimic nu refuzăm - madam Piscupescu lu' madam Dăscălescu, madam Sachelărescu lu' madam Piscupescu, madam Iconomescu lu' madam Sachelărescu, madam Diaconescu lu' madam Iconomescu, madam Preotescu lu' madam Diaconescu, d-ra Popescu lu' madam Preotescu, eu d-rii Popescu, și mie amicul Costică Ionescu... Alerg la Costică Ionescu.
– Dragă Costică, să nu mă lași... Viu la tine sigur că n-ai să mă refuzi, știu cât pot conta pe amiciția ta și nu-mi permit a mă-ndoi un moment...
– Lasă, omule, fleacurile...
– Să-i dai nota 7, cum mi-ai promis...
– Cui, frate?
– Lui Mitică Dăscălescu.
– Mitică Dăscălescu!... Nu țiu minte să am vreun școlar cu așa nume.
– Nu se poate!
– Să vedem...
Și se uită în cataloage.
– Nu; n-am nici unul Mitică Dăscălescu, în cursul inferior; ai făcut confuzie; trebuie să fie în cursul superior.
Alerg... de astă data drept la madam Piscupescu.
– Madam Piscupescu, de ce clasă dă examen nepoțelul matale?
– De clasa VI.
– A! zic eu... Bine.
Și dau fuga-napoi la Ionescu; zic:
– E în clasa VI Mitică Dăscălescu al meu.
– Atunci nu e la mine, e la Georgescu; îl cunoști pe Georgescu?
– Nu. Tu nu-l cunoști? ți-e coleg.
– Ba da, ține foarte mult la mine, nu e-n stare să-mi refuze nimic.
– Atunci -