Tânăra pereche sare drept în picioare.
— Ptfiu! fir-ai al dracului de boanghen! Cum m-ai speriat!
Dar eu, nențelegând românește, i-arăt pe domnul care se-ntoarce și deschide ochii, pe când tânărul a și pierit în coridor.
În splendidul restaurant al gării, la Pesta, stau la o masă, luând cafea cu lapte, domnul cel în vârstă, doamna cea tânără și mamița. Pe masă, alături de ceașca domnului, stă cometul acustic... La o masă foarte aproape e tânărul meu tovaroș de compartiment, care răspunde la numele Mișu.
Eu mă apropiu de masa unde sunt damele, salut politicos, iau cometul, și-l pun cu deschizătura cea mică în urechea domnului; domnul și-l așază cum știe mai bine; apropiu gura de deschizătura cea largă și zic tare și răspicat:
— Boierule! deși n-am onoare să vă cunosc... vă rog să vă uitați încoace...
Și-i arăt masa unde d. Mișu. Boierul se uita încotro i-arăt: cocoanele au înlemnit.
— Boierule! adaog eu, vezi pe tânărul acesta?... îl vezi?... îl vezi?
— Ei! da; ce?
— Te-ntreb numai, de curiozitate!
Apoi, întorcându-mă cătră damele aiurite:
— Călătorie și petrecere bună, coconițelor! Vă sărut mânușițele!...
Și boanghenul pleacă mândru că nu s-a-ndurat să se și răzbune pe o tânără ușuratică, turburându-i mai mult decât o clipă luna de miere.
