El se scula pe marginea patului, uitându-se jos fără nici o nădejde:
— Ei, bată-te de om!... zicea el. În vremea asta, boierii de sus se duseră la cei de jos și beția se întinsese în toată strălucirea ei. Încredințați că nimic nu ajungea până la ministru, urlau și schelălăiau ca într-o menajerie. Fiecare dăduse drumul firii sale. Revizorul școlar se dezbrăcase de haină și, bot în bot cu protopopul, cântau bisericește, dând cu pumnul în masă ca să ție măsura.
— Pe glasul al 7-lea, popo!... Răgușit de atâta zbierat, protopopul de-abia mai cârâia, scoțând câte o notă de cocoș cu țâfnă, cu capul plecat spre izvor și cu degetul lângă nas, bătând tactul.
— N-auzi, popo: pe glasul al 7-lea!...
— Am răgușit detot, măi frate.
— Bea agheasmă, afurisitule!... Popa mai turna în el câte un pahar, și iar se vâra în sufletul celuilalt, cu degetul la nas.
Fiecare își avea ticul său. Lângă popa cu degetul, venea colonelul. Descheiat la tunică până jos, el se uita posomorât la muzicanți, cu ochii împăienjeniți, cu mâinile amândouă întinse în văzduh, parcă să se apere de un dușman nevăzut. La fiecare întorsătură a doinei, scrâșnea din dinți și
