un pumn de argint, din care
numără 50 de lei, însemnând în catastif "dați lui Bănică itidentul în leafa lui".
— Cară-te odată!
— Cam puțin, boierule.
— Cară-te odată! Bănică, ieșind, se întâlni cu Nichitachi. Acesta îl cunoștea, de la alegeri, unde, beat de dimineață până seară, Bănică era în elementul lui.
— Ce mai faci, Bănică?
— Sărut mâna, coane Iorgule.
— Acasă-i Tănase?
— Poftiți că-i acasă. Pe când Nichitachi intra, Tănase, fără a se uita la el, sări de pe scaun în urma îngrijitorului:
— Mă! să dai banii la oameni din mâna primarului, cu contract, m-ai înțeles?
— Da' lasă, boierule, că doar n-am îmbătrânit de drumul bisericii...
— Că altfel nu mai vezi nici banii, nici munca, zise Tănase, întorcându-se către Nichitachi.
— Păi, dar cum! zise acesta, râzând: ia oaia pielea de pe lup. Tănase râdea cu hohot, în fața celuilalt, care și el râdea. Se priviră un moment ca doi buhai.
— Lesne ți-e ție: ai cumpărat case, ți-ai
