mai bine? Ce ai acolo?
— Am o hârtie... pe care te rog s-o citești și s-o iscălești. Conu Dinu se rezemă de masă, își puse ochelarii și ceti în fugă cuprinsul actului lui Scatiu. Apoi plecă ochii în jos, pieziș, și se uită la fiică-sa peste ochelari:
— Ce face! ? Tincuța luase un scaun și ședea, cu mâinile pe genunchi. El urmă a o privi.
— Și tu ai vrea să mă vezi iscălind un asemenea act?
— Eu nu vreau nimic.
— Atunci pentru ce mi l-ai adus?
— Fiindcă mi l-a dat să ți-l aduc.
— A!... ți l-a dat să mi-l aduci!... De ce nu vine dumnealui?... Să poftească aici la mine, să i-l arunc în obraz, nerușinatu! Vrea să-l iscălesc?... Poftim iscălitură.
Și zicând astfel, rupse hârtia cu furie în bucăți. Tincuța sări de pe scaun.
— Tată, ce faci! Bătrânul bolocănea ochii furios, vorbind îndesat cu degetul în aer.
— Să poftească aici la mine!... Să vie la mine, nebunu, să-i dau eu iscălitură de act!... Vrea act, ha? ca să mă pună sub epitropie de toată isprava?... Și tu îndrăznești să-mi ieși cu asemenea păcătoșii,
