Un om cu puțină carte, ajuns apoi actor fără deosebit talent, n’ar fi putut să deie acele scrieri, cari vădesc atâta observație largă, atât orizont necuprins, și atâtea cunoștinți de tot felul.
Deși, pe când trăia, au ieșit de sub tipar piese cu numele său, totuși o urmă cât de mică din manuscrisu-i nu avem. Câteva iscălituri, presupuse a fi ale sale, sunt doar pe acte ce n’au deloc a face cu literatura; iarăși vreo patru scrisori ce-l pomenesc se referă la niște împrumuturi de bani. Atunci, în dosul numelui de Shakespeare nu s’ar ascunde altcineva de înaltă cultură, de geniu, stând ca atare în fruntea contemporanilor săi? Și acesta n’ar fi oare Francis Bacon? Autorul cunoscut al lui Novum Organum nu era numai un filozof. Stilul său are în bună parte cadența poeziei, a tradus din psalmi; iar un manuscript al său, Promus, arată izbitoare asemănări cu rânduri din Shakespeare.
Porniți pe această cale, răscolitorii de lucruri dubioase nu s’au muncit în zadar. Au țesut ca păienjenii tot soiul de teorii. În râvna lor unii au folosit și bagheta și mesele învârtitoare și francmasoneria; li s’a părut a găsi într’anume piese ceva criptografic, descoperind atunci și cheia ce te lasă în misteriosul cuprins, unde tronează
