cu gurile de chingă de sfoară bătută; nu se vedea fier nici la hamuri, nici la cărucior; erau numai lemn și funii de cânepă. Ce cheltuială era cu poștele astea ? Se dădeau în întreprindere pe termen de 5 ani, și numai acei ce se mulțumeau a li se plăti de țară 2 până la 2 1/2 lei de cal pe o zi și o noapte, puteau lua distanțiile de drumuri ca să le speculeze. Grajdurile și încăperile le făcea stăpânirea, o dată pentru totdeauna, iar furagiul, atelagiul și căruțele erau în seama contracciului. Acesta primea de la Vistierie, pentru 40 de cai de poștie, 80 de lei pe zi, și apoi toate se făceau de contracciu. Caii i se dedeau de către Stat o dată pentru totdeauna, iar când murea vreunul sau devenea invalid, se înlocuia de contracciu. Știți cu ce se alegea contracciul la sfârșitul termenului de 5 ani ? Cu 5-l0 milioane profit; vorbesc de poștiile din toată țara. I se plăteau de către pasageri, de fiecare 4 cai de poștie, 4 1/2 lei, de 8 cai, 9 lei, de 12 cai, 13 1/2 lei. Aici, în București, gara era casa menzilului, astăzi „Hotelul Diaconeselor", cu grădina lui. Iată ce va să zică vorba turcească menzil: era un mic pașaport, pe jumătate de coală, tipărit, cu pecetia Statului și cu iscălitura casierului.
În acel menzil se treceau numele pasagerului și locul unde mergea; de era cu ducere și înapoiere, i se trecea acest drept tot pe menzil și se înregistra din poștie în poștie, în condicuțele căpitanilor; tot asemenea și scrisorile, ștafetele cu fulgul la pecetie aveau și ele menzilul lor, cu deosebire că în menzil se trecea ceasul sosirii și al pornirii ștafetei. Acestea erau trenurile și telegrafele Țării Românești, pe care admirându-le răposatul prinț Napoleon Jerome, când l-au adus cu poșta de la Giurgiu în București și a făcut numai trei ceasuri pe drum, sosind la barieră a zis la cei ce îl înconjurau: „D-voastră nu vă trebuie o cale ferată, pe câtă vreme poștile d-voastră merg întocmai ca și trenul".
Să vorbesc acum și despre organizația oștirii noastre celei regulate. La 1830, țara fiind ocupată de oștirile rusești, Obșteasca Adunare (Camera), fiind organizată după Regulamentul ce se dăduse țării și în baza Tractatului de la Adrianopol, încheiat după încetarea bătăliei ruso-turce, a hotărât desființarea oștirii ce avea țara din trecut, precum: seimenii, fustașii, tunarii, arnăuții și pedeștri. Organizatele trei regimente de infanterie și șase escadroane de cavalerie, compuse din trei cete ale pandurilor olteni, cari erau comandate de căpitanii lor, erau împărțite în șase batalioane, care batalioane au format primitivele cadre a trei regimente de infanterie, precum și a șase escadroane de cavalerie comandate de colonelul, ce era și în armata rusă, Ioan Odobescu, un român de nație. Erau apoi escadroanele de fiii boierilor
