Pagină:Constantin Dobrogeanu-Gherea - Neoiobăgia.djvu/8

Această pagină a fost verificată
6
C. DOBROGEANU-GHEREA

Un alt curent, care încă acum douăzecișicinci de ani a avut o influență destul de însemnată asupra opiniei noastre publice, este cel socialist. Încă depe atunci el a arătat în literatura lui mai multă pătrundere și pricepere a chestiilor noastre sociale și a celei agrare, decât celelalte curente luate la un loc. Cauza, desigur, nu este în vre-o deosebită superioritate intelectuală a reprezentanților acelui curent, ci în faptul că, pe de o parte, ei reprezentau și reprezintă interesele adevărate ale clasei muncitoare, iară, pe de altă parte, aveau o metodă de cercetare puternică și sigură: metoda socialisto-marxistă.

Dar și ei au căzut în unele greșeli și inconsecvențe. Și aceasta, din diferite pricini. Mai întâi, e viața socială așa de puțin deslușită, așa de puțin diferențiată, cum era încă la noi cu atâția ani în urmă. Apoi, e faptul că socialismul de atunci nu se liberase încă din mrejele poporanismului celui consecvent — doctrinar-rusesc — atât de superficial ca metodă dar și atât de ademenitor, care părea că ușurează, pentru țările rămase în urmă, realizarea unor idealuri pe cari cele înaintate nu pot încă să le realizeze. Însfârșit, socialiștii aveau o puternică metodă de cercetare luată dela socialismul occidental, dar trebuiau s’o aplice unui mediu atât de deosebit de cel din Occident. Unele greșeli și inconsecvențe erau, deci, inevitabile.

Cu toate acestea, literatura sociologică socialistă din țară e chiar dela început mult superioară literaturii sociologice a celorlalte curente.

Astfel, încă acum 17 ani, noi am înscris în programul agrar socialist desființarea tuturor rămășitelor feudale și a relațiilor de producție iobă-