Păstoriţa

Umbre mari răsar pe cale,
Ziua moare după culmi;
De pe coastă, pe sub ulmi,
Se scoboară mieii-n vale.
Obosit şi blând popor!
Şi cântând, păşeşte-agale
O copilă-n urma lor.

Noapte bună, soare sfânt,
Până mâine! Noapte bună!
Mâine iar vom fi-mpreună,
Tu să râzi şi eu să cânt.

Mâine până-n zori te scoală,
Adă flori de-argint în poală
Şi le-aşterne pe pământ!

Şi, murind, întinereşte
Soarele de dragul ei,
Şi-o cunună de scântei
El prin păr i le-mpleteşte:
Mâine dacă n-oi veni.
Păru-n apă ţi-l priveşte,
Dor de mine de-ţi va fi!

Şi-i va fi de soare dor!
Mâine blonda păstoriţă,
Despletind a ei cosiţă
Toată ziua la izvor,
Va privi cu drag la plete
Pline de-aur ce i-l dete
Soarele ascuns sub nor.