La pârâu

Venea pe deal, voios cântând
    Flăcăul;
Pe-un umărcoasa legănând,
Venea fără nici un gând
    Flăcăul;
Dar iată-n drum îl află râul,
În drum, în drum, dar ce-i în drum?
    Pârâul;
Aşa de lat şi chiar acum!

Dincolo câmp şi lan şi flori,
    Ei, cată!
Şi doine şi secerători;
Pârâu-i lat, şi să nu mori?
    Ei, cată!
Şi-n grâu, ei, bată-mi-l să-l bată!
În grâu, în grâu? Dar ce-i în grâu?
    O fată -
Inoată-n spice până-n brâu.


„Să n-ai, Catrino, zi de rău!“
    Ea tace.
„Ei, iacă naiba de pârău,
Mi-l puse focu-n drumul tău!“
    Ea tace.
Deloc o vorbă! Sa preface.
Deloc, deloc, de ce deloc?
    Că-i place
Şi vrea de el să-şi bată joc.

„Ai, fă, copii acasă mulţi?
    Ei, iaca!
Nu vii, urâto, nu m-asculţi?
De dragul tău să mă desculţi?
    Ei, iaca!
Mai bine plec!“ Şi dânsul pleacă.
Dar ea? Dar ea? Ce-şi zice ea?
    Să treacă!
Să facă-n urmă cum o vrea!

Văzându-l, însă, c-a plecat,
    Ea-şi pune
Deoparte snopul: -„M-ai chemat?“
El mâna peste ochi mirat
    Şi-o pune.
-„Să-ţi spun ceva! Cuvinte bune!“
-„Să spui, să spui! dar ce să spui?
    Ei, spune!
Dar iute, vezi, că vreme nu-i!“

-„Haid', treci pârâul! Ce te-ntreci,
    Catrino!“
-„Nu vreau, auzi! De ce nu pleci?“
-„Dar nu-i cat Oltul, poţi să-l treci
    Catrino!“
-„Vecine, nu!“ -„Ba da, vecino!
Nu vreai? Nu vreai? De ce nu vreai?
    Haid' vino!
De-atunci şi peste mări treceai.“

„Ei, iaca, viu! Dar de nu-mi spui
    Vro veste,
Zi bună între noi de-azi nu-i!“
Ştia doar fata felul lui!
    Vro veste,
De unde-o iei, dacă nu este?
Apoi, apoi? Ce-a fost apoi?
    Poveste -
Tot eu să spun? Ghiciţi şi voi.