Păianjenul de aur

 

    Din brațele iubitei ieșii cu trupul scurs,
    Cu ochii prinși de cercuri de-un vânăt antimoniu.
    Că blonda ei făptură e negrul Pandemoniu,
    Că-n sângele ei filtruri satanice au curs.

    Sub noaptea străvezie, albastru oranisc,
    Mă clatin de beția luxuriei nebune;
    Orhestra de senzații în mine nu apune
    Și drumul cel mai neted îl urc ca pe un pisc.

    Din ceți mi-apari, Astarte, cu ochii tăi de iad;
    Tresar, din roșii buze când șoapte-n sânge-ți cad,
    Pe când cu tentacule înfipte-n craniu-mi toarce

    Un tort de raze scumpe, din ceru-ntins tezaur,
    Un tort ce mi-l cuprinde și creierul mi-l stoarce
    Cu pofta-i selenară Păianjenul de Aur.