O nouă revistă literară
De la Wikisource
| O nouă revistă literară de Ion Luca Caragiale |
O nouă revistă literară va apare zilele acestea în Bucureşti; asta mai înainte de orice va dovedi că n-aveam[1] pînă acuma destule. Noua publicaţie va fi condusă de „Cercul amicilor literaturii şi artelor romîne". Acest cerc este instituit şi funcţionează de mai mult timp sub preşedinţia tînărului şi simpaticului ministru plenipotenţiar fără portofoliu D. Olănescu, cunoscut, ca mare amator de literatură, sub pseudonimul Ascanio. Ascanio a lucrat mult, proză şi versuri, şi cu un succes aşa de strălucit, încît pînă la urmă a ajuns nemuritor: Academia noastră a trebuit să-i deschidă braţele. Alături cu Ascanio, un alt tînăr diplomat, d. N. Pătraşcu, un critic de şcoală idealistă, dă sprijinul său „Cercului amicilor literaturii: etc. Pe lîngă aceştia s-au grupat un mare număr de literaţi, poeţi şi prozatori, artişti şi savanţi, cari vor da concursul lor graţios revistei „Cercului amicilor" etc.
Va fi o revistă puţin pedantă[2]. Pe lîngă literatură frumoasă şi articole savante, revista va da în fiece număr mai multe ilustraţiuni, cea mai mare parte originale, deocamdată numai în negru, iar mai tîrziu şi în colori. Sub aşa auspicii, tînăra publicaţie va avea desigur mult succes, cu atît mai sigur că o sumă de doamne din înalta noastră societate au promis să-i acorde tot interesul — un puternic sprijin. Ce mai putem dori tinerei reviste alta decît viaţă lungă? Căci, în adevăr, cînd un copil se naşte cu aşa de frumoase ursitoare, altceva nu-i mai trebuie decît viaţă şi sănătate. Din toată inima i le urez eu, care am văzut pînă acuma atîtea tinere mlădiţe din ogorul literelor, ştiinţelor şi artelor degerînd în primăvara existenţii lor. Cîţi copilaşi de aceştia intelectuali nu i-am îngropat eu! Cîte reviste, începînd cu Transacţiunile literare şi sfîrşind cu Revista nouă n-am văzut prăpădindu-se fără să ştiu de ce!
Una singură din ele a rezistat şi rezistă încă; ce longevitate? Aţi auzit adesea că în fundul unei mahalale trăieşte cîte o babă care şi-a uitat anii. Îşi aduce aminte de cutremurul cel mare, de rezmiriţa cea mare, de ciuma cea mare, de focul cel mare, de toate-şi aduce baba aminte, şi moartea pare că nu-şi mai aduce aminte de dînsa. Cîte fete fragede[3] şi frumoase, cîte femei tinere n-a dus ea la groapă! Iată efectul ce mi-l face revista Convorbirile literare. Cîte reviste literare, artistice, beletristice, savante şcl., cu sau fără ilustraţiuni, acestea cu sau fără culori, şi cari, uşurele ca toate tinerele, se uitau cu milă la bătrîna ce moţăia şi ea cîteodată. Au fost! Unde sunt astăzi? Şi bătrîna tot trăieşte, ba încă are de la o vreme veleităţi de o nouă dentiţiune.
De aceea, crez eu, care am văzut atîtea, că nu pot ura revistei „Cercului" etc. altceva mai bun decît să aibă sănătatea şi longevitatea Convorbirilor literare.
