O nouă revistă literară
O nouă revistă literară va apare zilele acestea în București; asta mai înainte de orice va dovedi că n-aveam[1] pînă acuma destule. Noua publicație va fi condusă de „Cercul amicilor literaturii și artelor romîne". Acest cerc este instituit și funcționează de mai mult timp sub președinția tînărului și simpaticului ministru plenipotențiar fără portofoliu D. Olănescu, cunoscut, ca mare amator de literatură, sub pseudonimul Ascanio. Ascanio a lucrat mult, proză și versuri, și cu un succes așa de strălucit, încît pînă la urmă a ajuns nemuritor: Academia noastră a trebuit să-i deschidă brațele. Alături cu Ascanio, un alt tînăr diplomat, d. N. Pătrașcu, un critic de școală idealistă, dă sprijinul său „Cercului amicilor literaturii: etc. Pe lîngă aceștia s-au grupat un mare număr de literați, poeți și prozatori, artiști și savanți, cari vor da concursul lor grațios revistei „Cercului amicilor" etc.
Va fi o revistă puțin pedantă[2]. Pe lîngă literatură frumoasă și articole savante, revista va da în fiece număr mai multe ilustrațiuni, cea mai mare parte originale, deocamdată numai în negru, iar mai tîrziu și în colori. Sub așa auspicii, tînăra publicație va avea desigur mult succes, cu atît mai sigur că o sumă de doamne din înalta noastră societate au promis să-i acorde tot interesul — un puternic sprijin. Ce mai putem dori tinerei reviste alta decît viață lungă? Căci, în adevăr, cînd un copil se naște cu așa de frumoase ursitoare, altceva nu-i mai trebuie decît viață și sănătate. Din toată inima i le urez eu, care am văzut pînă acuma atîtea tinere mlădițe din ogorul literelor, științelor și artelor degerînd în primăvara existenții lor. Cîți copilași de aceștia intelectuali nu i-am îngropat eu! Cîte reviste, începînd cu Transacțiunile literare și sfîrșind cu Revista nouă n-am văzut prăpădindu-se fără să știu de ce!
Una singură din ele a rezistat și rezistă încă; ce longevitate? Ați auzit adesea că în fundul unei mahalale trăiește cîte o babă care și-a uitat anii. Își aduce aminte de cutremurul cel mare, de rezmirița cea mare, de ciuma cea mare, de focul cel mare, de toate-și aduce baba aminte, și moartea pare că nu-și mai aduce aminte de dînsa. Cîte fete fragede[3] și frumoase, cîte femei tinere n-a dus ea la groapă! Iată efectul ce mi-l face revista Convorbirile literare. Cîte reviste literare, artistice, beletristice, savante șcl., cu sau fără ilustrațiuni, acestea cu sau fără culori, și cari, ușurele ca toate tinerele, se uitau cu milă la bătrîna ce moțăia și ea cîteodată. Au fost! Unde sunt astăzi? Și bătrîna tot trăiește, ba încă are de la o vreme veleități de o nouă dentițiune.
De aceea, crez eu, care am văzut atîtea, că nu pot ura revistei „Cercului" etc. altceva mai bun decît să aibă sănătatea și longevitatea Convorbirilor literare.