Noapte provincială

 

Precum o femeie bătută și alungată,
țara mea, îmbrăcată sumar, cu umerii transpirînd stele,
s-a așezat pe bordura lumii să plîngă.

trecători lucioși
se duc către războaie și pace,
unde e pace să facă războaie
și unde e război să facă pace.
femeia aceasta e obligată să le salute tuturor
prezența
cu gesturi aduse de altundeva
și să zîmbească pînă se pierd la colțuri.
umbra ei lungită, încît să ajungă
la gura întunericului,
e tăiată de cîinii hămesiți, trecînd în grabă
peste aripa ochiului.
de aproape se vede cum plînge în palmele timpului,
de mai departe i se redesenează stările.
orașul s-a înecat printre zidurile sale
și în știri de aiurea comentate la dormitor.
semafoarele își fac unul altuia cu ochiul
înverzit, înroșit, îngălbenit. nu e nimeni
să continue mișcarea,
doar cîteva gînduri mai trec peste zebre.
femeia a găsit lîngă șold un pliant cu reclame,
cu ochii roșii citește și peste umărul ei
s-a aplecat ușor destinul.