No. 6

Baraboi se ia de gînduri:
Iarăşi a rămas la os,
Cîte s-a-ncercat să facă,
Toate i-au ieşit pe dos.

"Bre, ce zodie-ncîlcită !
Cît n-am stat să-i dau de rost?
Unde n-am cătat norocul?...
Numai popa doar n-am fost.

Pedagog, sufleor la teatru,
Jurnalist, birtaş, misit,
Ba am fost şi-n puşcărie,
Şi sunt tot nepricopsit !...

Dar la ce-mi mai pierd eu vremea,
Toate astea s-au trecut.
Pentru viitor e vorba
Să vedem ce-i de făcut...

Iat-un plan care-mi surîde:
Am să dau în ţară zvon
Că m-am hotărît, la toamnă,
Să deschid un «pension» !"

Baraboi convoacă-ndată
Un consiliu de samsari,
Îi convinge c-or să fie
Pentru toţi gheşefturi mari;

Fiecare, ca la teatru,
Îşi ia rolul cuvenit:
La-nceput sunt toţi tovarăşi...
Planu-i foarte nemerit !

Sunt cinci ani de-atunci. În curtea
Unei case mari, roiesc
Cîrduri de copii zburdalnici...
Zgomotele se-nteţesc.

Directorul stă la pîndă
Şi cînd larma e mai mare,
Iată-l, fioros şi aprig,
În mijlocul lor apare.

Sombru, cu carnetu-n mînă,
Scrie şaptezeci din ei;
Apoi cheamă bucătarul:
"Mîni postesc aceşti mişei !..."

Iar a doua zi, fireşte,
Bucătaru-i pus la cale,
La copii să dea mîncare
Într-ascuns... dar pe parale.

Astfel mai pe toată ziua
Şaptezeci de muşterii
Îşi depun în "casa şcolii"
A lor mici economii.

Nu-ntrebaţi de-nvăţătură,
Asta e un bagatel !...
Altă ţintă urmăreşte
Institutul Barabel !

Disciplina, disciplina !
Pentru asta, pînditor
Şade, gata cu carnetul,
Bietul "Domnu director..."

Cum ne răsuceşte vremea,
Şi ne joacă tontoroi !
Cine-şi mai aduce-aminte
De sărmanul Baraboi ?...

De ce-a fost odinioară,
Ce nevoie-i să mai ştii?
Astăzi, grav şi demn, învaţă
"Disciplina" pe copii !

Şi ce ifos, ce mîndrie,
Ia uitaţi-vă la el !
La o parte ! La o parte !
Trece domnul Barabel !