No. 6

 

Baraboi se ia de gînduri:
Iarăși a rămas la os,
Cîte s-a-ncercat să facă,
Toate i-au ieșit pe dos.

"Bre, ce zodie-ncîlcită !
Cît n-am stat să-i dau de rost?
Unde n-am cătat norocul?...
Numai popa doar n-am fost.

Pedagog, sufleor la teatru,
Jurnalist, birtaș, misit,
Ba am fost și-n pușcărie,
Și sunt tot nepricopsit !...

Dar la ce-mi mai pierd eu vremea,
Toate astea s-au trecut.
Pentru viitor e vorba
Să vedem ce-i de făcut...

Iat-un plan care-mi surîde:
Am să dau în țară zvon
Că m-am hotărît, la toamnă,
Să deschid un «pension» !"

Baraboi convoacă-ndată
Un consiliu de samsari,
Îi convinge c-or să fie
Pentru toți gheșefturi mari;

Fiecare, ca la teatru,
Își ia rolul cuvenit:
La-nceput sunt toți tovarăși...
Planu-i foarte nemerit !

Sunt cinci ani de-atunci. În curtea
Unei case mari, roiesc
Cîrduri de copii zburdalnici...
Zgomotele se-ntețesc.

Directorul stă la pîndă
Și cînd larma e mai mare,
Iată-l, fioros și aprig,
În mijlocul lor apare.

Sombru, cu carnetu-n mînă,
Scrie șaptezeci din ei;
Apoi cheamă bucătarul:
"Mîni postesc acești mișei !..."

Iar a doua zi, firește,
Bucătaru-i pus la cale,
La copii să dea mîncare
Într-ascuns... dar pe parale.

Astfel mai pe toată ziua
Șaptezeci de mușterii
Își depun în "casa școlii"
A lor mici economii.

Nu-ntrebați de-nvățătură,
Asta e un bagatel !...
Altă țintă urmărește
Institutul Barabel !

Disciplina, disciplina !
Pentru asta, pînditor
Șade, gata cu carnetul,
Bietul "Domnu director..."

Cum ne răsucește vremea,
Și ne joacă tontoroi !
Cine-și mai aduce-aminte
De sărmanul Baraboi ?...

De ce-a fost odinioară,
Ce nevoie-i să mai știi?
Astăzi, grav și demn, învață
"Disciplina" pe copii !

Și ce ifos, ce mîndrie,
Ia uitați-vă la el !
La o parte ! La o parte !
Trece domnul Barabel !