No. 1

Daniil, bătrînul stariţ,
Şade-n jeţu-i, răsturnat;
Chipul lui îmbracă umbra
Gîndurilor ce-l străbat,

Şi cum stă, în rasa-i lungă,
Cuvios şi neclintit,
În tăcerea asta sfîntă,
Ai jura că-i zugrăvit...

Numai dreapta lui, alene
Rezemată pe spătar,
Cum ar bate tactul vremii,
Se clinteşte-ncet şi rar:

Printre degetele-i slabe,
Ţăcănind, cad somnoros,
Din şiragul de mătănii,
Boabele de chiparos,

Şi, în ritmul lor, trec umbre —
Amintiri din vremuri vechi —
Glasuri, vuiete de clopot
Îi răsună în urechi.

Şi ce haos, ce amestec
De videnii şi-ntîmplări !
Se frămînt-o lume-n minte-i,
Ca-n adîncul unei mări:

Chiote de veselie,
Ţupăieli de oameni beţi —
Stricăciunea şi desfrîul
Unei lacome vieţi;

Înhăitări de crai bezmetici,
Trupuri goale de femei,
Ce-au hulit pe Născătoarea
Ş-au scuipat în faţa ei;

Gemete şi chipuri slabe
De călugări chinuiţi;
Aur stors din suferinţa
Celor proşti şi umiliţi !

Răfuieli cu iconomul:
"Gherasime, rău te porţi !
Unde-i partea mea din mese
Şi din leafa celor morţi?

Mie nu-mi plac hrăpitorii...
Ce-ţi faci cruce? Nu ştiu eu,
Vinde sfintele odoare
Şi plăteşte-mi ce-i al meu..."

Dar ce guri de foc se cască !...
Vai, gheena s-a deschis !
Daniile, ia-ţi ceaslovul
Şi mai zi un paraclis !

Slăbănog, îngenunchează
Şi cu mîinile la piept,
Cată-nfricoşat la slava
Celui milostiv şi drept:

"Doamne, gura-mi păcătoasă
Nu-ndrăzneşte-a te ruga —
Ca un făcător de rele
Tremur înaintea ta.

Întinat îmi este trupul,
Sufletul nelegiuit.
Şi cu gîndul, şi cu vorba,
Şi cu fapta am greşit.

Însă mila ta e mare,
Eşti atoateiertător...
Nu lăsa în rătăcire
Şi în stricăciuni să mor !

Ci cu duhul gurii tale
Suflă, să mă izbăveşti,
Lămurindu-mi trupul, mintea
De-ntinările lumeşti.

Ştiutorule de inimi,
Ia aminte spre cel rău;
Tinde-ţi mîna nevăzută,
Dintre sfînt lăcaşul tău,

Şi mă smulge, ca pe vameş,
Din cumplitul meu păcat,
Căci la tine mîntuirea
Şi scăparea mea o cat !..."

Tremură bătrînul stariţ
Şi, cu faţa la pămînt,
Stă în taină şi cerşeşte
Îndurarea celui sfînt.

.............................

Daniile, Daniile,
Mult ai rîs ş-ai huzurit;
Unde-i rumîna Glafira
Să te vad-aşa smerit !