N-am împotriva ta nimica...
De la Wikisource
| N-am împotriva ta nimica... de Heinrich Heine, traducere de Ştefan Octavian Iosif |
| Traducere de Ştefan Octavian Iosif Din volumul Romanţe şi cîntece, 1901 |
N-am împotriva ta nimica, chiar de-aş înnebuni de jale.
Pe veci pierduto ! n-am nimica, nimic n-am împotriva ta :
Oricît de mîndră-n strălucire ta de diamante-ai arăta,
Nu vei putea s-arunci o rază în noaptea inimioarei taie...
Ştiam de mult. În vis, odată, văzui viaţa ta ursită,
Văzui şi noaptea-ntunecată ce inima ţi-a fost robit-o,
Văzui şi vipera ce muşcă ascunsă-n inimă-ţi, iubito,
Şi-am înţeles, pe veci pierduto, cît eşti de mult nefericită !
Şi dacă eşti nefericită, nimic n-am împotriva ta ;
Iubito, soarta blestemată vrea ca să fim nefericiţi !...
Pîn' ce tot zbuciumul acestor nebune inimi va-nceta,
Iubito, soarta blestemată vrea ca să fim nefericiţi !
Ci văd eu zîmbetul ironic pîndind prilej ca să zbucnească.
Văd ochii tăi mărind cu ciudă fulgerătoarele lumine.
Şi văd pornirea de orgoliu ce face sînul tău să crească —
Şi totuşi eşti nefericită, nefericită, ca şi mine !
În preajma gurei tale totuşi durerea tremură-n neştire,
De lacrimi tăinuite-n umbră ţi-s ochii împăinjeniţi
Şi sînul tău superb ascunde o rană fără lecuire —
Iubito, soarta blestemată vrea ca să fim nefericiţi !
