Năframa

 

— Bate murgul din picior la scară,
Sforăie și bate din picior ;
Mîngîie-l, că-i cea din urmă oară :
         Pentru domn și țară
Merg să lupt, și-n luptă, poate, mor.

De-i zări trei picături de sînge
Pe năframa ce ți-o las în dar,
Nu te zbate, mîinile nu-ți frînge,
         Dragă, nici nu plînge,
Dar să nu m-aștepți, că e-n zadar !

Astfel zise-n ceasul de plecare,
Plin de jale, mîndrul luptător.
Glas de trîmbiți răsuna în zare...
         Înc-o sărutare,
Și pieri sub geana unui nor.

Însă umbra gingașei fecioare
Multă vreme stăruiește-n prag.
Stă și cată dusă cum dispare
         Pulberea în zare,
Însoțind pe cel plecat sub steag.

La fereastră stă, privind cu teamă,
Așteptînd pe cel plecat sub stea.
Dar din ceasul cînd băgă de seamă
         Semnul pe năframă,
N-a mai vrut la geam și-n prag să stea.

Nu țipă, nici mîinile nu-și frînse,
Nici nu spuse-o vorbă nimărui,
Nime n-o văzu cu gene plînse...
         Ceas cu ceas se stînse,
Ca un crin... s-a stîns de dorul lui.