Nürnberg

 

Pe lîngă ziduri vechi de vechi palaturi
Trec adîncit în gînduri, pe-nserate...
Pe-aici cîntau demult fîntîni curate,
Rîdeau grădini cu înflorite straturi.

Azi sunt ruini, și gîndu-abia străbate
În negura acelor negre leaturi...
Dar de mă-ntorc și cat, pierdut, în laturi,
Le văd, și-acum acolo-n vis pe toate.

Acel ce astăzi numele mi-l poartă
A mai trecut pe sub aceași poartă ?
A mai trăit, acuma ani o mie,

O altă viață, neștiută mie ?
Adesea iarna cînd natura-i moartă,
Ne-mbat-un miros vag de iasomie...