Movila lui Burcel
Movila lui Burcel[1]
poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri
- Într-o zi de sărbătoare,
- Într-o zi cu mândru soare
- Care lumea-nveselea
- Și cu aur o-nvelea,
- Iată, mări, se ivea,
- Ca alt soare strălucea
- Domnul Ștefan cel vestit,
- Domnul cel nebiruit!
- El pe cal încăleca
- Și cu mulți voinici pleca
- De la scara curții lui
- La biserică-n Vaslui.[2]
- Clopotele răsunau,
- Steagurile-i se-nchinau,
- Armăsarii spumegau,
- Frâiele și le mușcau,
- Iar poporul tot striga:
- „Să trăiești, măria-ta!"
- Când aproape de intrare,
- Ce s-aude-n depărtare?
- Glas de om chiuind tare:
- „Hai, ho, ța, ho, Bourean,
- Trage brazdă pe tapșan."
- Ștefan-vodă se oprea
- Și din gură-așa grăia:
- „Auzit-ați, auzit
- Glas de român necăjit?
- Într-o clipă să-l găsiți,
- Și cu el aici să fiți."
- Cinci panțiri se alegeau,
- Pe Vaslui în sus mergeau
- Pân' zăreau într-o movilă
- Un român arând în silă
- Și movila brăzduind
- Și din gură chiuind:
- „Hai, ho, ța, ho, Bourean,
- Trage brazdă pe tapșan!"
- Cei panțiri descălecară,
- Pe român îl ferecară,
- La Vaslui îl aduceau
- Și la Domnul mi-l duceau:
- „Măi române, să n-ai teamă,
- Spune nouă cum te cheamă?"
- „Teamă n-am că sunt român!
- Teamă n-am, că-mi ești stăpân!
- Tu ești Ștefan domn cel mare
- Care-n lume seamăn n-are
- Și eu sunt Șoiman Burcel,
- Puișor de voinicel!"
- „Să trăiești dacă n-ai teamă!
- Dă-ne nouă bună seamă
- Cum de te-ai păcătuit
- Să te-apuci de plugărit,
- Tocma-n zi de sărbătoare,
- Tocma-n timp de închinare?"[3]
- „Doamne, pun mâna la piept
- Și mă jur să-ți spun cu drept.
- Pân-a nu-ajunge plugar
- Aveam falnic armăsar
- Și o ghioagă nestrujită
- Cu piroane țintuită,
- Care când o învârteam
- Proașcă prin dușmani făceam,
- Câte opt pe loc turteam!
- Alelei! pe când eram
- Om întreg de mă luptam,
- Mulți păgâni am mai stricat!
- Multe capete-am fărmat
- De tătari și de lifteni
- Și de falnici ungureni!
- Iar în loc la Războieni[4]
- Mi-a căzut ghioaga din mână
- De o sabie păgână:
- Dar n-a căzut numai ea,
- A căzut și mâna mea
- Cu păgânu-alăturea!...
- De-atunci n-am ce să mă fac
- C-am ajuns un biet sărac,
- Nici n-am casă, nici n-am plug,
- Nici juncani ca să-i înjug!
- Toată vara m-am rugat
- De bogații cei din sat
- Să-mi dea plugul ca să ar...
- Mi-a fost ruga în zadar.
- Atunci, Doamne, mă-ntorsei,
- La tătari că mă dusei,
- Un plug mare că prinsei,
- Și c-un bou îl înjugai
- Și de lucru m-apucai,
- Că săracul n-are soare,
- Nici zile de sărbătoare,
- Ci tot zile lucrătoare!"
- Domnul Ștefan l-asculta
- Și din gură cuvânta:
- „Măi Burcele, fătul meu!
- Iată ce hotărăsc eu:
- Ia-ți un plug cu șase boi
- Și mergi bogat de la noi.
- Ia-ți movila răzășie
- Ca s-o ai de plugărie,
- Dar în vârfu-i să te-așezi,
- Ca stejar să priveghezi,
- Și tătarii de-i vedea
- C-au intrat în țara mea,
- Tu să strigi cât ce-i putea:
- Sai, Ștefane, la hotare
- C-a intrat sabie-n țară![5]
- Atunci eu te-oi auzi,
- Ca un zmeu m-oi repezi
- Și nici urmă-a rămânea
- De tătari în țara mea!"
- ↑ Între Iași și Vaslui se află un deal gol numit Movila lui Burcel. Poporul însă îi zice Movila lui Purcel, și unii arheologi pretind că acest nume îi vine de la generalul roman Porcelus care ar fi tăbărât pe vârful ei. Balada ne spune adevărata origine a numelui dealului.
- ↑ Sub Ștefan-vodă cel Mare scaunul domniei a fost câtva timp în orașul Vaslui, poziția acestui oraș fiind mai îndemânatică pentru apărarea țării în contra năvălirii tătarilor. Codrii Vasluiului erau pe atunci foarte întinși și au mistuit multe hoarde de tătari.
- ↑ Cunoscut este din istorie și din tradiție că Ștefan-vodă a fost foarte religios. El a zidit în țară 40 de biserici, spre pomenirea numeroaselor sale izbânzi asupra leșilor, a ungurilor, a tătarilor, a turcilor și a cazacilor cu care a fost în luptă în tot cursul glorioasei sale domnii.
- ↑ Crâncena bătălie cu turcii de la anul 1476 în care Ștefan a avut a se lupta cu toată oastea lui Mohamed II, în număr de 120. 000 ostași.
- ↑ Istorie! Tradiția spune că în adevăr pe timpul lui Ștefan-vodă, ședea un ostaș de-al lui pe Movila lui Burcel, cale de o poștă și jumătate de la Vaslui, și că glasul său era atât de puternic, încât ajungea pân-în auzul Domnului!