Moș Apeș

Snoave sau povești populare de Petre Ispirescu Moș Apeș

Și cu norocire! Trai bun și viață lungă să vă dea Dumnezeu!

Cu aceste vorbe de heretisire întîmpină pe moș Apeș un prieten vechi al său.

— Să dea Dumnezeu la toată lumea, și mie păcătosului, răspunse moșul.

— Mi-a părut bine cînd am auzit că iar te-ai însurat, moș Apeș. Știu cît este de rău să fie cineva singur în casă, îi mai zise prietenul.

— Am fost nevoit, moșul tatei, să mai iau încă o dată jugul, răspunse Apeș, femeia este trebuincioasă la casa omului.

— De, asta așa este, deși însurătoarea are multe amaruri și multe găluști de înghițit. Dar de una nu mă domiresc eu.

— De care?

— Iacă: cum d-ta, om cu destulă doxă la cap, trecut și prin ciur și prin dîrmon, lovit cu capul și de pragul de sus și de cel de jos, și la vîrsta dumitale, cum d-ta, zic, te-ai lăsat să te muște șarpele de inimă și să faci greșeala d-a lua de muiere o fată mare?

— Ce era să fac, moșicule, dacă n-am găsit alta mai mică!?