Mitică
De la Wikisource
| Mitică de Ion Luca Caragiale |
| Apărut în 1900 |
- Mitică... şi mai cum?
- E destul atâta: Mitică - de vreme ce şi dumneata îl cunoşti tot aşa de bine ca şi mine. Fireşte că trebuie să-l cunoaştem: îl întâlnim atât de des - în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus - în fine pretutindeni.
Mitică este bucureşteanul par excellence. Şi fiindcă Bucureştii sunt un mic Paris, şi Mitică, se-nţelege, este un mic parizian.
El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original şi inventiv.
Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieţii găseşte un cuvânt de spirit la moment, şi pentru asta simpaticul parizian al orientului este foarte căutat şi plăcut în societate.
Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască.
Mai cu seamă pe provinciali, micul nostru parizian îi epatează cu verva lui scânteietoare.
El, de exemplu, inventează pe negândite vorbe ca:
"Cea mai frumoasă fată din lume nu poate da decît ce are!"
sau:
"Viaţa este un vis, moartea o deşteptare!"
ori:
"Ei! madam Popescu, nu există roză fără spini!"
Închipuiţi-vă ce efect fac toate astea asupra spiritului doamnei Popescu!
Dar toate astea sunt vorbe sentimentale, lirice, melancolice, şi deşi şi-n genul acesta Mitică este destul de tare, e încă şi mai tare în genul uşor, picant şi ironic.
"În genul acesta, cel puţin, pot pentru ca să zic că nu am rival!" zice Mitică - şi cu drept cuvânt.
Exemple...
Când n-are tutun, îţi cere "o ţigară... suvenir".
Când merge să se-mprumute cu bani:
- Unde ai plecat, Mitică?
- La vânătoare de lei.
Îi zici:
- Mitică, faci cinste?
- Nu pot, monşer, că mă strânge un ciorap.
Până în anul 1900, când mă-ntâlnea la Sf. Vasile, îmi zicea:
- De un an nu te-am văzut!
Dar în anul acela l-am găsit în seara de 31 decembrie la Gambrinus, tot acolo l-am întâlnit a doua seară, la 1 ianuarie.
L-am salutat; s-a făcut că nu mă cunoaşte. După multă stăruinţă, şi-a adus în fine aminte cine sunt:
- Scuză-mă, neică - a zis Mitică - te uitasem: e un secol de când nu ne-am mai văzut!
Ceri într-o băcănie:
- Băiete, o ţuică!
- Nu-i da, domnule, c-o bea! zice Mitică.
- Am deseară lojă la operă; mergi cu mine? zice Mitică.
- Merg... Ce se cântă?
- Relaş, în cinci acte!
Intri la Gambrinus; te apropii de Mitică şi-l saluţi; el îţi răspunde amabil:
- Adio!
Îl saluţi la plecare; el îţi răspunde:
- Să-mi scrii!
- Ai parale, Mitică?
- Nu umblu cu metal; mi-e frică de trăznet.
- Birjar! slobod? întreabă amicul nostru.
- Da, conaşule!...
- Atunci, du-te-acasă.
- Dă-mi cusurul, zic negustorului.
- Nu-i da, d-le, întrerupe Mitică; dumnealui n-are nici un cusur.
Un prieten ghindoc se-ntinde să-şi ia pălăria dintr-un cuier prea nalt. Mitică îi strigă:
- Pune o coală de hârtie sub picioare!
Mitică zice despre un prietin destituit:
- L-a-naintat...
- ...?
- L-a făcut inginer de poduri...
Şi când e în culmea vervei adaogă:
- ...detaşat cu serviciul în Cişmegiu: dă muştele afară!
Te plângi lui Mitică de cine ştie ce; el nu vrea să te asculte, fiindcă "petiţie fără timbru nu se primeşte".
La restaurant:
- Iaurt ai? întreabă el.
- Este...
- Dă-mi vreo câţiva centimetri.
În loc de "usturoi", zice "vanilie sârbească", în loc de "vin", zice "flanelă de Drăgăşani", şi-n loc de "bilet de bancă", "poza lui Traian".
Când pleacă pe jos, te invită:
- Hai, că te iau în dreapta.
Mitică se urcă pe platforma dinainte a tramvaiului electric; vagonul porneşte; în culmea vitezei, deodată amicul nostru strigă manipulantului:
- Opreşte! ţi-a căzut biciul!
Mitică stă cu mai mulţi prietini în colţ la Continental, pe Piaţa Teatrului. Un prietin salută şi sare pe platforma din urmă a tramvaiului, care merge către Sf. Gheorghe.
- Arde-l, birjar! strigă Mitică.
- În toiul alegerilor, unde-şi pune Mitică al meu candidatura?
- La Bucureştii-Noi.
- La ce colegiu?
- La colegiul al patrulea.
Te doare măseaua. Ce doctorie îţi recomandă Mitică?
- Rădăcină de cleşte.
Ai cerut o bere şi o laşi să-i treacă puţin spuma; Mitică zice:
- Bea-ţi berea, că se răceşte.
La Gambrinus:
Mitică, la plecare, către băiatul care a servit:
- Băiete, mi se pare că mi-a picat o băncuţă; vezi, dacă o găseşti mi-o dai înapoi deseară; dacă nu, ia-o tu bacşiş.
- Câte ceasuri sunt, Mitică?
- Câte a fost ieri pe vremea asta.
- Apropo - zice Mitică - de câţi ani eşti?
- De... atâţia.
- Tocmai cât măgarul mitropolitului!
Ţi-ai cumpărat o blană nouă. Te întâlneşti cu Mitică. În loc de "s-o porţi sănătos!" îţi zice:
- Bravos! blană ai; acuma, junghi îţi mai trebuie!
- Ţi-aş face curte, domnişoară - zice Mitică unei tinere telegrafiste - dar vai! n-am curaj; ah! ştiu cât eşti de crudelă!
- Cum, domnule Mitică? de unde ştii?
- Parcă eu n-am aflat cum baţi depeşile!
Mitică te roagă să pui o vorbă bună la Ministerul de Război, dacă ai vreun prieten, ca s-o numească pe soacră-sa "moaşă militară".
Trenul de plăcere merge-ncet; Mitică zice:
- A ostenit caii.
Ori, mai bine:
- A uitat să dea grăunţe la cai!
Trenul se opreşte la o staţie; Mitică:
- A oprit, să le dea apă.
E polei. Cade un domn. Mitică strigă:
- Chegle-carambol!
Cade o doamnă:
- S-a rupt gazometrul!
Ş. cl., ş. cl., ş. cl.
Al dracului Mitică!
