Mă luai, luai

Mă luai, luai,
Zî de dimineaţă,
Pe rouă şi ceaţă
Cu rochia creaţă,
Cu secera-n brâu,
La holdă de grâu.
Mă-aplecai, plecai,
Mănunchiuri să-mi tai,
Mândră rujă-aflai,
La brâu o-aşezai;

Iar Ion din munte
Cu oile multe,
Strânge-o frate-n braţă
Şi-o sărută-n faţă.
- Meri, câne cu faţă,
Nu mă strânge-n braţă,
C-a vini mama
Şi m-a întreba:
- Gătat-ai holda?
- Ba eu n-am gătat,
Greu junghi m-o-apucat,
Junghi fără durere,
Moarte fără vreme.

Mamă-sa luară
Două olurele
Şi porni cu ele
După lecurele.
- Vai, mamă, nu mere!
Satele-s departe,
Nu le poţi străbate;
Ştiu eu ce mi-i leacu:
Giolgiu şi colacu
Şi Ion săracu.

• Colinda Mă luai, luai este o veritabilă Mioriţă a fetelor, aşa cum Colinda păcurarilor este indiscutabil o Mioriţă a feciorilor.
  
• În unele variante boala fetei pare incurabilă, iar finalul e mai degrabă funest: “Ştiu eu ce mi-i leacu: / Popa şi diacu / Şi crucea la capu”. Acesta este motivul pentru care Ovidiu Bârlea (1967) lansează ipoteza că atât colinda Mă luai, luai, cât şi Mioriţa au fost la obârşie “colinde de doliu” (Ovidiu Bârlea, Mioriţa colindă, în REF, 12 (1967), nr. 5, p. 339-347).
  
• Ideea nu este agreată de Dumitru Pop (1980), acesta fiind de părere că mai degrabă Mă luai, luai a fost la origine o colindă premaritală: “Colinda Mă luai, luai, larg răspândită în Transilvania şi în care unii cercetători văd o colindă de doliu, a fost, credem, la origine o colindă premaritală, după câte se pare unica întrupare cu adevărat notabilă a motivului zburătorului în poezia populară românească…” (prof. Dumitru Pop, în Antologie…, 1980, p. 119).
  
• Colinda transilvăneană Mă luai, luai este o întrupare a motivului Zburătorului, pe care G. Călinescu l-a ridicat la rang de mit erotic - “personificare a invaziei instinctului puberal” - graţie prelucrării de către Eliade Rădulescu a unei poezii populare (G. Călinescu, Istoria literaturii…, 1988, p. 37; vezi şi Dorin Ştef, Mioriţa s-a născut în Maramureş, 2005, p. 154-155).
  

• Zburătorul: Figură erotică în mitologia românească, întruchipată de un tânăr frumos şi înfocat bărbat brun care vine în zbor noaptea, intrând pe fereastră sau pe horn la fetele pubere (sau la orice fecioare tinere) şi chinuindu-le cu sărutările şi dragostea lui; există credinţa răspândită că el este produsul unei mari iubiri cu obstacole neobişnuite. O bună definiţei dă Dimitrie Cantemir în Descriptio Moldaviae: “Zburătorul este, cred ei, o nălucă, un tânăr foarte frumos, care pătrunde noaptea la fete, dar mai ales la nevestele de curând măritate, fără a putea fi văzut de alţii, chiar dacă îl pândesc, şi le spurcă toată noaptea cu iubiri neîngăduite”. O interesantă explicaţie populară, intuind caracterul oniric al mitului, arată că Zburătorul se întruchipează din dorul sau din visul de dragoste, anume în formele fiziologice stricte ale omului dorit, erosul însuşi decurgând din somn. De structură evident onirică, mitul Zburătorului e un produs de imaginaţie aproape exclusivă a pubertăţii fecioarelor (Victor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, 1989, p. 648).
  

• O altă ipostază a Zburătorului în lirica maramureşeană:
  

Astă-noapte m-am visat
Că mândru m-a sărutat.
M-am trezit şi-am pipăit
Dar nimica n-am găsit,
Numai dorul inimii
Scris pe faţa perinii,
Cu mătasa genelor
Şi cu roua ochilor.
( culegător: Ioniţă Bădescu, în Convorbiri literare, IV (1870), nr, 16, p. 268, reluat de Dumitru Pop, în Folcloristica Maramureşului, 1970.)