Mîrtanul și șoricelul

Mîrtanul și șoricelul de Petre Ispirescu

Un pisoi de rasă —

Leit,

Poleit,

Mă-sa vînătoare,

Mîță jucătoare,

Care-n unghii ce-apucă nimic viu nu lasă,

Dînd d-un șoricel

Se ia după el.

Șoarecul, de frică, zbughind-o la fugă,

Coti-n dreapta-n stînga și, neavînd scăpare,

Svîc! Într-un clondir.

Cotoșmanul iute, pe clondir călare,

O ghiară d-o parte, alta pe dincoace,

Chiar ca din găoace

Vrea-a scoate vînat

S-aibă de mîncat.

În deșert; căci ghiar’-i luneca în jos;

De sticlă nu prinde. Atunci el lenos,

Ca bei de Cair,

S-așează la pîndă, cu ochii mijind,

Botul pus pe labe, coada fîțîind.

Ș-acolo cum sta,

N’cepe-a strănuta.

Șoricelu-ndrugă,

Pentru îndurare, graiuri foarte line,

Cu respect, sfială: „Să-ți fie de bine!”

„Și ce-ți pasă ție,

Ce are să-mi fie?

Dar de vei să știi tu ce poftă am eu,

Ți-oi spune mereu:

Să te mănînc voi,

Că ești un strigoi.”