Lupta de la Baia

 

Neagră-i noaptea de decembre.
Urlă crivâțul prin codri,
Pe câmpiile-nghețate,
Pârjolite și pustii.

Neagră-i noaptea de decembre,
Și în zeghea ei cea neagră
Numai bine se ascunde
Ștefan cu vreo zece mii.

Dar în sala luminată,
Sub înalte bolți, la Baia,
Mândră masă e întinsă,
Mândri oaspeți o cuprind.

Sună vesele fanfare,
Spumegă în cupe vinul...
Încrezut și vesel, craiul
Se ridică hohotind:

— Cum azvârl această cupă,
Astfel am s-azvârl coroana
De pe capul tău, Ștefane!
Și-am să-mi țin cuvântul dat!

Zice — vrea s-arunce cupa
Cu dispreț — dar nu sfârșește:
Lung răsună fiorosul
Glas de bucium depărtat!

• 
  

— Alergați la arme! Arme!
Vin valahii! Vine Ștefan!
Răcnete înăbușite,
Tropot și nechez de cai

Năvălesc tot mai aproape,
Și ferestrele deodată
Strălucesc în zori de pară:
Vine Ștefan „cu alai!"

— Dați-mi scutul! Dați-mi spada!
Strigă craiul. Dați-mi calul!
Arde Baia — limbi de flăcări
Pretutindeni o închid.

Valvârtej pe strâmte uliți
Pâlcuri de oșteni aleargă
Și cu chiot moldovenii
Sfarmă, rup, lovesc, ucid!

În zadar vitejii unguri
Dârji la luptă se-ncleștează:
Beți de vin, orbiți de flăcări,
Se ucid ei între ei!

Iată craiul se repede —
Zid de lăncii-l împresoară,
Moldovenii dau în lături;
Lupta-ncepe cu temei.

Groaznic însă Ștefan-vodă
În mijlocul lor răsare,
Într-o roată de văpaie
Ca un duh răzbunător,

Furtunos, măreț, puternic,
Strânge-n pinteni bidiviul,
Paloșu-i străluce-n noapte
Ca un fulger prins din zbor!

Armele sclipesc în juru-i,
Caii sforăie sălbatic,
Joacă flamurile, urlă
Buciumele de măcel,

Și cu coase și topoare,
Zguduind, călări, pământul,
Năvălesc de pretutindeni
Moldovenii după el!

• 
  

Unde-ți este fala, rigă?
Unde-i lauda deșartă?
Cine trece, dus în leagăn,
Sub o glugă de cioban?

Cine trece trist Carpații,
Pe poteci ascunse-n munte,
Cu-o săgeată-nfiptă spate:
„Dar" primit de la Ștefan?

Niciodată craiul tânăr,
Cel vestit ca bun din fire,
N-a purces cu-ai lui mai crâncen
Și mai neînduplecat.

Și de ciudă că-l bătuse
Ștefan-vodă în Moldova,
A zăcut mai multe zile,
Până ce... s-a vindecat.

Dar pe Ștefan-Moldoveanul
L-a lăsat de-atunci în pace —
A simțit că e mai bine
Să-și atârne spada-n cui,

Și că Ștefan-Moldoveanul
Nu prea știe, zău, de șagă:
Cât pe-aci era să-și lase
Oasele-n Moldova lui!