Lied (Pavelescu, 3)

Aideţi, cântece de toamnă,
Flori de vis şi vreme rea,
Aideţi, dulcea voastră doamnă
Să v-asculte nu mai vrea.

E copil, vrea să petreacă
Şi râzând să fure minţi,
Vouă glasul vi-l îneacă
Plânsul mutei suferinţi.

Aideţi şi când pacea serii
De urât vă ţine-n mers,
Voi să nu cerşiţi durerii
Mângâierea vreunui vers!

Poate-n seara fumurie,
Strânsă-n şoldurile rochii,
Către voi să-şi plece ochii
Arşi d-o lacrimă târzie.

Dar atunci voi fi departe;
Şi-n pustiul nepăsării
Voi opune-n van uitării
Amintirile deşarte.

Şi târziu, poate-ntr-o carte,
Voi închide-n ritmuri vagi
Visul ochilor ei dragi
Şi iubirea-mi fără parte!