La visul profan

 

Frumos ca îngerii din cer
E visul ce-n adânc mister
    Urzesc!

În mii de feluri îl prefac,
Căci albele conture-mi plac.
O! Vis frumos, cât te iubesc!

Când din-nălțime te cobori
Cu ochii tăi scânteietori,
    O! vis,

Vis parfumat de buze dulci,
Tu vii cu mine să te culci,
Ș-alunec în al tău abis!

Frumos cum nu e pe pământ
Nici om, nici cuget, nici cuvânt,
    Vis alb

Încoronat de primăveri,
Că te iubesc n-o știi de ieri
Nici tu, nici corpul tău rozalb.

În schimb de mă iubești și tu
Fiindcă soarta nu putu
    Să-mi ia

Nici inimă, nici ochi, nici minți,
Oh! strânge-mă la sâni fierbinți,
Să nu mai simt durerea mea.

Fă-mi loc în floarea ta de crin
Să nu m-ajungă alt suspin
    Decât

Suspinul unei voluptăți
Într-însul cu eternități,
Ce sunt scutite de urât.

Primește-n ochii tăi profunzi,
Privirile să mi le-ascunzi...
    Voiesc

Să mai sărut cum sărutam,
Să-ți dau tot sângele ce am
Și sub plăceri să-nnebunesc!

Iar când vom fi transfigurați,
Ca doi columbi înaripați,
    În sus

Luând-o prin văzduhul alb,
Eu corp albit, tu corp rozalb.
Să dispărem către apus!