La o damă română

 

„Tu vrei să-ți spun, acuma, de ce nu te iubesc?
Ei bine! mă ascultă și află ce gândesc
Ești jună si frumoasă ca roza de câmpie
Și ochiul tău durerea o schimbă-n bucurie.
Iar fruntea ta se pleacă sub gându-ți amoros
Ca crinul primăverii în văntul călduros.
Pe buza-ți rumeoară, trecând a ta suflare,
Într-un parfum de roze își ia a sa schimbare;
Dar când tot spui cât neamul îți e strălucitor,
Amoru-ntoarce capul și fuge râzător.

Să te iubesc, pe tine? Dar inima ta-i veche,
Și generozitatea nu-ncântă-a ta ureche.
Văz sufletul tău, dragă, sub vălu-i grațios,
S-ascunde ca un vierme prin crinul cel frumos.
Patriotism, virtute, frumoasă cugetare
Sunt niște simțăminte ce inima-ți nu are.
O formă analogă ea, dragă, de-ar avea
Ar fi cu plete albe și dinții i-ar cădea.
Așa te vede însă al meu tânăr amor
Și de aceea, dragă, el zboară râzător.

Arunc-a ta privire pe-o inimă uscată
Ce egoismu-nchide și micșorarea-mbată,
Pe-o inimă ce-i mută ca un mormânt fioros
La tot ce este nobil, plăcut și generos;

Aceea va-nțelege când tu vorbești în lume
De aur, de cordele, de titluri și de nume.
Eu voi o vale verde ca tinerețea mea,
Ș-o floare grațioasă să plec capul pe ea
Ș-acolo l-a mea țară, visând eu în tăcere,
S-adorm pe sânu-i dulce, cu fragedă plăcere.

Dar tu vrei aur, titluri; și tânăru-mi amor
La sunetul monetei s-avântă râzător.

De vrei să-mi fii iubită, vin' către țărmul vieții,
În care tot e dulce ca visul tinereții,
Acolo, dragă dulce, atât te voi iubi,
Cât râul de plăcere în calea-i s-ar opri
Și stelele în spațiu s-ar sparge voluptoase
La ale gurii mele șoptiri armonioase.

Dar vai! a ta gândire, pe când eu îți vorbesc,
S-avântă după titluri ce visele-ți răpesc,
Ș-amorul meu, o, dragă, tu vezi, s-avântă, zboară,
Râzând de bătrânețea ce inima-ți conjoară."