La cules

E ziua crucii azi — zi sfîntă !
E chef şi chiot prin podgorii,
Ici mustu-n cadă se frămîntă,
Ici trec glumind culegătorii :
Românii toţi cu voie bună
Cinstesc o datină străbună...

Sub nucul secular e hora,
Bătrîni, flăcăi, neveste, fete.
Străluce-n ochii tuturora
Văpaia veseliei bete —
Şi rîd şi se-nvîrtesc şi saltă
Învălmăşiţi toţi laolaltă !

Dar ce-i acolo ? Ce minune ?
Ce fug femeile şi ţipă ? —
Începe lumea să s-adune
Din toate părţile-ntr-o clipă,
Aleargă ca la urs, grămadă,
Se-ndeasă, se-mbrîncesc să vadă...

Un satir mic, încins cu viţă,
S-a prins în horă fără veste,
Şi, behăind ca o căpriţă,
Dă spaima-n fete şi-n neveste,
Dar, pîn' să-l ia de scurt poporul,
A şters-o grabnic drăcuşorul...

Aive-a fost ori numai şagă ?
Întreabă toţi şi-ntreabă zarea.
Bătrînii doar îşi rîd în barbă :
Nu-i prinde-aşa uşor mirarea !
Ci mai vîrtos la chef se-ndeamnă :
„Copii ! belşug şi spor înseamnă !”