Iisus pe valuri

Iisus pe valuri de Octavian Goga

În noaptea-aceea neagră și târzie
Călătorea departe uraganul,
Cu repezi pași împinși de vijelie,
Cu repezi pași de repede pierzare,
Când peste-albastra apelor mânie
S-a deslușit Isus Nazarineanul,
Cu brațu-ntins spre binecuvântare...

Apostolii, cu teamă și mirare,
Și-n preajma lor îngenunchiat poporul,
Înfiorați de mândra arătare
Stăteau la mal, privind pe-nvățătorul
Ce-alunecând pe-a undelor cărare,
Înainta prin trăznet și genune...

Pe urma lui, supuse de minune,
Pe rând primind cereasca lui mustrare,
Se potoleau furtunile nebune,
Și firea-ntreagă-i resimțea fiorul
Scăpau corăbii prinse de vâltoare,
Din nou viața se-ntorcea pe valuri,
Când păsări albe, reluându-și zborul,
Pescarii veseli năzuiau spre maluri...

Și-n vreme ce ființa-i zâmbitoare
Împurpurată-n sfânt-aureolă
Se prelungea topită-n depărtare,
Strălucitoarea cerului cupolă,
Cu praf de stele luminând decorul,
Se aprindea mai tare, tot mai tare,
Ca să apară-n drum Mântuitorul,
Semănător de liniște pe mare!

........................................................
........................................................

Legenda veche, plină de-nțelesuri
Ce-ai luminat prin veacuri de rugină,
Și-n rătăcirea negrelor eresuri
Ai mângâiat singurătăți sihastre,
Legendă veche, floare de lumină,
Azi tot mai mult cu taina ta mă-mpresuri...

Corăbier bolnav al vremii noastre
Mi-e prora frântă și zdrobit catargul,
De-atât potop de vifor și dezastre,
Dar ochii mei tot mai visează largul.
Te chem deci, blând îmblânzitor de fiare
Tu care împaci hotare cu hotare
Și picuri dulce liniștea uitării
În bietul suflet văduvit de mamă;

Ori-unde ești, și orișicum te cheamă,
Tămâia mea de ucenic te-așteaptă
Stăpân măreț al valurilor
Tu care-nfrâni în adâncimi vulcanul,
Prea milostive Crist de legea nouă,
Spre tine-n noapte ruga mi se-ndreaptă.
Și mi te-arată iarăși oceanul
Cum întinzându-și mâinile amândouă,
Spui lumilor cuvântul: Pace vouă!