Ieșhu din Galilea

Ieșhu din Galilea de Mihail Gașpar

Ieșhu, minunatul rabin din Nazaret era încă în Galilea, cutreierând țărmii arși de soare ai mării Genezarethului, dar vestea minunilor sale, pildele și cuvintele lui picurând de înțelepciunea vechilor rabini, pătrunseră până departe spre Sichem în Samaria, și până spre Tyr și Sidon, ne mai amintind de Cezarea minunilor.

Sichem era oraș bogat, așezat între dealuri acoperite cu vii, tamarinzi și oleandri. Văile bogate în pășuni, hrăniau mulțime de cirezi de vite.

În apropiere, la o răscruce a drumului împărătesc eră și puțul lui Iacob. Credincioșii coborând din Ierușalaim poposeau lângă această fântână răcorindu-se în zilele cu năprasnice călduri. Iar seara, când răcoarea nopții îi aduna pe lângă focurile mari, acești călători știau povesti atâtea întâmplări minunate din Sfânta Cetate, încât inima ascultătorilor se topia în focul credinței nemărginite. Vestea minunatului rabin se revărsă ca un puvoi de ape de primăvară peste întreg Israilul, trezind nădejdi mărețe în inimile credincioșilor. Fiecare caravană care cobora din Ierușalaim ducea vestea Lui până departe, în pustiu. Neguțători din cetățile grecești vorbeau de minunile lui ca de ceva ce nu s-a mai pomenit.

Păgânii credeau a vedea răsărind pe un nou Apolloniu. Toate școalele de rabini, până la Alexandria, păreau niște știubee cu popor răsculat, atâta neliniște și frământare au provocat cuvintele lui.

Fariseii spumegau de mânie și scuipau numele lui.

Însăși familia și cei mai de-aproape ai săi nu voiau să-l recunoască.

Vestea Lui însă creștea mereu lățindu-se tot mai departe, picurând în mii și mii de suflete unt de lemnul unor nădejdi vage și bătrâne, cari aminteau de-o promisiune a lui Iahve, făcută lui Avraam în valea Mamreh... despre un Mesia, care avea să vină.

Și cuvântul acesta ardea în peptul fieștecărui iudeu la care ajungea vestea despre minunatul Ieșhu, rabinul din Galileea.

Mesiia!

Mesiia are să vie!!

Mesiia a sosit!!!

În Sichem trăia pe acest timp un om bogat și virtuos, cu numele Obed el Șebba. Obed era prețuit de locuitorii din Sichem și bogat cum eră, dânsul jertfia lui Dumnezeu în fiește care primăvară pe vârful muntelui Ebal. Și Dumnezeu îi ascultă ruga și primea jertfa lui cu plăcere, înmulțindu-i turmele și dând rod bogat întinselor vii. Dar într-o zi Iehova se supără. Din văile aprinse ale Assurului porni un vânt de prăpăd. Câmpiile se fripseră, izvoarele secară cu desăvârșire. Turmele lui Obed se sfârșiră. Obed își acoperi capul cu cenușă și ieșind la margine de drum, își bocia amarul în psalmii lui Iov.

În mijlocul întristării sale, auzi Obed vestea minunatului rabin din Galilea. Și crezu, că acesta trebue să fie unul din marii vrăjitori, cari, ca și Apoloniu ori Simon Vicleanul, puseseră odată stăpânire peste aceste părți. După câte i se spuneau însă,, acest Galilian trebuia să fie mai mare decât Apoloniu și Simon, căci vestea minunilor lui întrecea pe a acestora.

În năcazul lui mare, lui Obed îi licări o dâră de nădejde. Dacă acest mag — își zicea el — a făcut atâtea minuni, el va putea ușor să-mi înverzească viile și să-mi învieze turmele.

Obed chemă din servitorii săi și le dete poruncă să caute pe noul Rabin prin toate cetățile Galileei. Servitorii își strânseră curelele dela cingătoare și apucară grăbiți spre marele drum al Damascului. Culmele Hermonului, acoperite cu zăpadă păreau scăldate într-o baie de diamante în bătaia soarelui, iar apele Genezarethului străluceau ca o imensă oglindă. De-asupra lor, plutea mirajul munților depărtați.

Un pescar, care se pregătea tocmai să iese la larg, întrebat, le spuse că Rabbi a părăsit Galilea și s-a dus cu învățăceii săi la Iordan.

Servitorii lui Obed plecară într-acolo.

Ajunși la fluviul sfânt, la umbra unui tamarind văzură un Esseu, îmbrăcat în haină de păr de cămilă și supt de îndelungatele posturi. Îl întrebară deci, unde ar putea găsi pe Ieșhu, noul rabin. Esseul, fără a le răspunde le arătă numai cu mâna înspre munții Iudeei, spre munții roșietici de la Ascheth, acolo, unde se ridică tăcute și fioroase, negrele ziduri ale cetății Macaur.

Rupți de greutățile drumului servitorii lui Obed ajunseră în părțile Moadului. Ieșhu rabinul, nu mai eră aici!

Abătuți și istoviți de oboseala drumului servitorii lui Obed se întorceau spre casă.

Într-una din zile ei întâlniră în cale pe caligraful din Ierichon. Dornici de a primi vre-o veste ei întrebară pe omul legii, dacă nu știe pe unde se află acum Ieșhu, rabinul făcător de minuni. Caligraful le răspunse însă restit și aspru, aducându-le aminte că minuni și semne se fac numai în Ierusalim, în cetatea sfântă; și, în numele Dumnezeului lui Israil, coborând de pe asin, se luă după dânșii asvârlind cu pietrii. Speriați slugile lui Obed, luară drumul spre Sidon.

Desperarea lui Obed eraă mare. Boala înfricoșată continuă să secere turmele lui. Iar în acest timp vestea lui Ieșhu Nazarineanul se răspândia tot mai mult, încălzind cu nădejdi fericite toate inimile credincioase din Samaria.

* * *

În castrul roman, așezat între Cezarea și Mare pentru paza caravanelor, poruncia pe acest timp centurionul Flavius Niger. De când servea în provincii își adunase o mare avere și avea toată încrederea legatului din Siria.

Dar o nemărginită durere rodia ca și cariul, la rădăcina sufletului său. Unica lui fiică, rămasă orfană de mamă, și pe care acum un an o adusese din Sicilia la sine, se topea pe zi ce mergea. O boală nouă, necunoscută îi stingea pe încetul focul vieții, îi sugea vlaga trupului ei tânăr și frumos. Niger chemase la patul fetii pe toți magii din Tir, pe toți medicii greci din Sidon, dar de urma morbului nici unul n-a dat.

Iar biata fată sc stingea pe încetul, fără vaiet, fără dureri. Numai ochii ei mari, negrii se pierdeau într-o tristă melancolie peste apele mării din sinul Tirului, unde vedea legănându-se galera mare, care o adusese din Italia.

În acest timp niște neguțători de mătăsuri și smirnă, venind din Ierușalaim, poposind la cișmeaua de lângă castru povesteau centurionului minunile minunatului Ieșhu, de cari era plină valea Iordanului.

În sufletul lui Flavius Niger se aprinse lumina unei nădejdi vage.

Chemă pe cei mai buni soldați ai săi și le ordonă să caute prin toate părțile pe noul proroc jidovesc și să-l aducă la dânsul.

În marșuri obositoare cutreierau soldații drumurile țării, întrebând pretutindenea de minunatul om, făcător de minuni.

De urmele lui Ieșhu nu puteau însă da. Păstorii din Idumea, spăimântați că soldații au să-i prădeze se ascundeau, iar locuitorii satelor și orașelor — urând pe romani — le doreau mânia lui Eli, cu trăsnetele lui.

Într-una din zile pe când traversau o pădure de mirt din apropierea Cezareei, deteră cu ochii de un bătrân cu plete lungi, în haine albe, încununat cu mirt și care așteptă cu brațele înălțate și fața spre Răsărit — Soarele. Legionarii întrebară dacă nu știe să le spună unde ar putea găsi pe Ieșhu, făcătorul de minuni. Sever și apăsat răspunse bătrânul preot păgân: „Nu sunt minuni și nici profeți, singur Apollo, strălucitorul, pătrunde universul”.

Obosiți și triști, ca după o luptă pierdută se reînapoiară legionarii în castrul lui Flavius Niger.

Durerea acestuia nu avea margini. Cu sufletul strâns în obezile temerii, că dintr-o zi în alta își va pierde fiica iubită, el oșteanul neînfricat, se azvârlise pradă în brațele deznădăjduirii. În vremea aceasta faima lui Ieșhu din Galilea creștea din ce în ce, luminând departe peste Samaria până după munții Hermonului.

* * *