Hăulitul închisului

Oh! deschideţi-mi prinsoarea,
Ca să văd seninul soare,
Ş-al soţiei boi frumos,
Şi calul meu cel comos.

Atunci pe amata soaţă
Am s-o strâng la piept în braţe,
Ş-apoi să m-arunc pe cal,
Şi să zbor pe văi şi deal.

Dar vai! uşa la-nchisoare
Îi cu zăvor gros şi tare,
Şi nevasta lăcrimează,
Nesperând să mă mai vază.

Ş-al meu slobod cal nechează,
Zburdă pe câmp, se-ncordează,
Iar eu plâng neâncetat,
Căci de viu sunt îngropat.