Goana

Porneşte-n zvon de zurgălăi
Vuind caleasca boierească,
Dănciugii goi s-alungă droaie,
Boierul strigă din calească :
      — Hei! cine vrea această pungă ?
      Voinicul ăla s-o ajungă !

O goană de ogari nebună,
Toţi se răped, că toţi o vor.
Dînd chiot, surugiul mînă,
Clăbuci fac armăsarii-n zbor ;
      Şi urlă haita ţigănească
      Prin nori de praf, după calească.

S-apuce-ntîi toţi vor o dată,
Se zbuciumă, se îmbrîncesc ;
Se-ncinge-o luptă desperată,
Şi cad, şi se rostogolesc :
      Naintea lor caleasca zboară...
      Ei sar ; s-aştern pe goană iară...

Tîrziu, sătui de alergare,
S-abat pierzînd orice speranţă...
Caleasca după deal dispare.
Departe flutură o treanţă...
      E unul dintre puradei,
Tot se mai ţine-n urma ei.

Un pas mai e pîn-la calească,
Dar simte că rămâne-n urmă...
Ar vrea să strige, s-o oprească,
Dar răsuflarea i se curmă :
      Un gest în sus, un vaiet stins,
      Şi cade mort, cu braţu-ntins...