Geniurilor

 

Buffon laisse gronder l'envie,
C'est l'hommage de sa terreur.
Que peut sur l'éclat de ta vie
Son obscure et lâche fureur!...

(LEBRUN)

Invidia neagră în van se tot luptă
C-o inimă vilă, perfidă, conruptă.
Să sfarme aceea ce voi ați creat,
Căci Iadul la ceruri s-atingă nu poate
Și-n sumbru-ntuneric Satana să-noate
     Mereu e forțat!

În van contra voastră pigmeii cutează
Să-și verse veninul de care turbează,
Pigmeii ce-n lume nici urmă nu las'!...
Ei vor ca să zboare cu aripi de ceară
Și lesne le-nmoaie lumina solară
Spre soare-nainte de-a face un pas!

Audacie mare pe dânșii-i domnește
Când micul lor suflet amar vă hulește!...
Triumful lor însă e-n veci momentan!
Byron n-a fost oare, chiar el, a lor pradă?
Și-ndată pigmeii putură să vadă
     Că luptă în van!

O! Geniuri! vouă această cântare
Închin, căci voi singuri fuserăți în stare
Invidia oarbă a nesocoti,
Urmând înainte pe calea frumoasă
Atâta de dulce ș-atât de spinoasă
Ce-atâția cutează a disprețui!

Și ție, junime, în care străluce
Scânteia cea sacră cu flacăra-i dulce,
Debilele-mi versuri și ție dedic;
Mergi dar înainte și nu privi-n urmă
Mulțimea de oameni compacți într-o turmă
     Cu sufletul mic!

Derâdă! derâdă! ființele brute
Și geniul vostru ș-a voastră virtute!...
Voi mergeți-nainte!... Lăsați-i pe ei!
Desfrâul le roade și viață, și minte...
Tartarul cel negru le este părinte!
La formă sunt oameni, la suflet, pigmei.