Et nunc et semper

Et nunc et semper de Mihail Săulescu

    Și cei ce plâng ca și acei ce râd
    O luptă duc amară,
    - Năuntrul lor e-aceeaș tragedie,
    Aceeaș iarnă tristă și pustie,
    Aceeaș primăvară.

    Pe orice față-o lacrimă de pică,
    Un zâmbet de răsare,
    În pieptu-oricui, furtuna dacă bate,
    Ori raza bucuriei de străbate
    E 'n toți ceva ce ochilor n'apare.

    - Porniți pribegi, călătorim, purtând,
    Ca să le pierdem toate,
    Comori de visuri, de speranțe sfinte;
    Și 'ndeplinirea veșnic e 'nainte
    Și veșnic nu se poate!...

    ... Pe-acei ce plâng ca și pe-acei ce râd,
    Pe drumuri lungi ce-i mână?
    Ce stea pe cer în veci luminătoare,
    Ce rază pribegită dela soare
    E cruda lor stăpână?...

    Pe toți îi cheamă 'n depărtare dorul
    De ce e nou, de ce-i necunoscut;
    Pe cel ce vine să pornească mâne,
    Pe cel ce 'n urma rândului rămâne,
    Pe cel ce s'a pierdut...