Duchesa Milanului

 

Italie, după ce o îndelungă vremi s-au luptat pentru slobozănie sa cu împărații, la ce de pe urmă o dobândisă; și ei nu mai avé întru ea decât o umbră de stăpâniri în niște particularnice staturi, cari încă îi cunoște, nu atât ca să-s încredințăzi de protecsie lor, cu cât să temé să aibă din puterea lor. Milanezul era cel mai mari dintre toate.

Viscontezii, cari din particularnici stăpânitori să făcusă duchi, să bucura de o stăpâniri legiuită prin bunăvoință a noroadelor, și prin aceea a împăraților. Dar parte bărbătească a aceștii familii sfârșându-să, toate driturile sali au trecut în Casa de Orleans, prin Valentina Milanului, cari să măritasă după acest vestit duc de Orleans, ci s-au omorât de Ioan, ducul de Burgon. Stare ce jalnică întru care catandisâsă Franța, din pricina războaielor cu englejii și a feliuri de tarifuri de cari această împărăție era stricată, nu au lăsat pe copiii ducului de Orleans ca să-s ducă să puie stăpânire pe acest ducat. Venețienii, cari afla milanezul după plăcerea lor, negreșit l-ar fi apucat dacă nobilitate Milanului nu s-ar foarte sâlit ca sâ-i oprească. Sfors, câștigând mult ipolipsis întru acest război, s-au ales gheneral a milanezilor și nu după multă au luat și titlu de duc de Milan, cu toate împotrivirile Casii de Orleans, cari nu era în stări a-l opri cu puterea armilor. Dar Carl al 8-le murind fără clironomi, Luiz al 12-le, carile era duc de Orleans, i-au urmat, și mai întăi au cugetat să pui stăpânire pe ducatul Milanului, cari i să cuvine după atâta legiuire. Sforsii i s-au împotrivit câtăva vremi, dar în sfârșât s-au izgonit de franțozi, cari au rămas pacinici stăpânitori acestui ducat.

Ludovic Sfors, închipuind că va puté tragi vreun folos din dihonie lui Jan-Jac Trivuls și a lui Aubini, gheneralul franțozilor, au mai făcut niște nouă cercări, a cărora însă împlinire au fost foarti ră, căci au fost prins și dus la închisoare de la Loș (Loches), unde piste puțin au și murit, lăsând în mică vârstă pe Maximiliian și Franțisc Sfors, copiii săi. Maximilian au știut atâta de bine a să noroci de vrăjmășiile pe care papa Iulie al 2-le stârnisă asupra Franței, după ce au dobândit mii de faceri de bine, încât s-au cunoscut de duc de Milan și au izgonit pe franțozi prin agiutoriul a multor prințipi, iar mai ales și prin agiutoriul elvetilor.

Luiz al 12-le murind fârâ să poată stăpâni iarăș milanezul, Franțisc I care i-au urmat au trecut munții cu o puternică oaste și au început stăpânire sa prin războiul acel vestit de la Marinian, care au adus întru cunoștință trufie ce îngâmfată a elvețienilor, și au statornicit pe franțozi în ducatu Milanului. Craiul au dat buni condiții lui Maximiliian Sfors, cum și un bun loc în Franța, unde ș-au pitrecutântru odihnă zilile săli. Craiul, carile căuta a-ș câștiga inimile noilor lui supuși, au zăbovit îndestul la Milan, dând prin aceasta prilej tinerilor curtezani de a faci cunoscut damilor că era tot atât de galanți în vremi de păci pe cât să arătasă strașnici la bătaie de la Marinian. Printre numărul cel mare a persoanilor frumoasă care pe ace vremi să afla la Milan, Clarisa Visconti, fată unui cadet a aceștii slăvite casă, cari perisă în cel din urmă război, întrece cu covârșâri pe celelalte: naștire sa, frumsăța sa ce nemărginită și mare sa faptă bună au sâlit pe craiul a o tratarisâ cu multă deosăbire. Amiralul de Bonivet, favoritul lui Franțisc I, s-au atins cu atâta vioșime de frumsățile aceștii persoane vrednici de iubit, încât s-au amorezat strașnic din ce întăi dată ci au văzut-o. Pofta care ave de a-i place l-au făcut a faci multe îndatoriri rudelor contesii Visconti, mama Clarisii, cari era din casa de Sent Severin. Contesa, mulțămind amiralului, el au găsit prin aceasta prilej a mergi să-i facă vizită, cagetând că-i va fi ușor a spune santimenturile inimii sale frumoasei Clarisăi. Contesa și fiică-sa l-au priimit cu multă politică și i-au făcut toată cinste ci să poate faci favoritului unui mare crai. Cu toati că amiral avé o fisionomie plăcută, o mari vioșâmi și multă îndrăzneală, înțălepciunea ci să vidé în toati faptile Clarisăi și un aer di megalie ci era răvărsat întru toată persoana sa, și cari rădica cu covârșâre frumusăța sa cea mari, au întipărit într-acest favorit atâta răspect cătră dânsa, încât nu au avut atâta puteri a-i vorovi de amoriul său; i-au mai făcut de mulți ori curți, hotărât a-i mărturisâ aceea ci el sâmță pentru dânsa, dară el să întorce, fără să îndrăznească a-i spune taina sa, și mai înamorat decât cum era când să duce.

Canalul Milanulu, cari ești lucru franțuzilor, săvârșându-să întru ace vremi, damile să primbla adesăori cu caici. Craiul cari adusăsă din Italiia pe cei mai vestiți muzicanți, poroncé în toati sările să să pui luminații de-a lungu canalului și da baluri damilor. Amiralul, cari nu perdé nici un prilej de a vidé pre Clarisa, întru o zâ când o întovărășă la primblări pe canal, un caicciu ci s-au aflat din întâmplari lângă dânsa au sâmțât atâta plăceri a o priivi, încât au uitat a faci maneovra sa, fiind pricină caicului, ci s-au lovit de o mică corăbioară. Stăpânul caicului, probozind pe caicciu de a lui cea mari îndeletniciri a să uita la frumoasa Claris, au vrut să-l maltratarisască. Dar amiral l-au oprit și, scoțând din buzunarul său o pungă plină de aur, au dat-o caicciului, zâcând că unui om ce ave așa bun gust i să cuvine și mai bun noroc.