Drept prolog

 

Oricine-ai fi, din rândul acelor ce-s în bine
Ori paria al lumii strivit și-ades flămând,
Bătrân cu barba albă sau tânăr ca și mine,
Copilă tinerică cu ochii de lumine,
Sau babă înălbită colțunul împletind,
Oricine-ai fi tu, care răzleața ta privire
Asupra astor rânduri acum ai aruncat,
Gândește-te l´a lumii amară nălucire,
Gândește-te la negrul din neagra omenire,
La mic ca și la mare, la slab și la bogat,
Că ai simțit în tine, ca mine, clocotind
Și dor de răzbunare, și dor frumos și blând,
Și nostalgii frumoase de dragoste și bine,
Și visuri ideale, și visuri dulci, senine,
Și focul de-a ucide tot răul pe pământ;
Gândește-te că unor nu li-i destul o lume
În care se´nvârtește tot omul ordinar,
Că strâmt le este cercul prezentului barbar,
Că lângă al iubirii sfințit și dulce nume
E numele dreptății de-o mie de ori sfânt!
Destul e pentru mine să văd a mea cântare
Că a produs în piepturi un lung oftat de dor
Și cum un pic de rouă destul e pentru-o floare
Cu-o lacrimă de-a lumii, mă simt nemuritor!