Dona Clara

Spun poveştile că-n ţara,
Ţara-n care primăvara,
Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid

Cum că la Valladolid
Un paez înnebunise numai pentru că privise
O brunetă… Dona Clara

Sărea zidul singur el,
În grădină la castel,
Şi-atingînd uşor guitara
Ca vrăjitul Apolon prins cu lira-ntre naiade, el în ritm de serenade
O chema pe Dona Clara

„Vino…
Vino să fugim din ţara
Ţara-n care primăvara,
Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid…
Vino…
Vino din Valladolid unde poate-o vrea norocul să m-asculte,
Dona Clara…”

Spun poveştile că-n ţara,
Ţara-n care primăvara,
Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid

Spun că la Valladolid
Amorez un don amarnic a cîntat un an zadarnic…
Era surdă Dona Clara…