Din lirica germană modernă (cronică literară)

Din lirica germană modernă (cronică literară) de Autor neidentificat

Articol publicat la rubrica de cronică literară din Mișcarea, ziar național-liberal, anul II, nr. 124, 10 iunie 1910, Iași

Dl. Valentin Bude, un cunoscut epigramist a dat zilele aceste la iveală un nou volum, dar de data aceasta, nu de epigrame, ci, o serie de traduceri din liricii germani moderni și contimporani. Primul merit al traducătorului e că a făcut cunoscut publicului român un mare număr de poieți, necunoscuți aproape cu totul la noi în țară.

E greu de tot să redai în românește lirica germană și mai ales a unor poeți ca Fulda Ludvig, Grillparzer Franz, Heine, Ruckert, etc. Traduceri din acești lirici citați avem cite-va, dar putem spune fără greș, că puține sunt reușite, majoritatea simple încercări.

Traducătorul despre care vorbim, după cât se vede, e un bun cunoscător al limbii și literaturii germane, și aceasta l’a ușurat foarte mult pentru a ne reda in românește unele din juvaerurile liricei din țara lui Goethe.

Dacă d. Bude a reușit sau nu complect in această redare, e cu totul o altă chestiune. Trebuie de menționat că d-sa ș’a dat multă silință, căutând, pe cât i-a fost cu putință, sâ redeie gândurile liricilor germani, îmbrăcându-le în haina limbii românești.

Vom cita câteva strofe din care se va vedea că și’n limba noastră, când cel care traduce e un adânc cunoscător și un bun mânuitor al condeiului, se pot reda în mod admirabil cugetările din, greaua pentru noi, limbă germană.

Una din cele mai bine reușite dintre traducerile d-lui Bude e Agnes după Eduard Mörike, pe care vom reproduce-o întreagă :

Timp al rozelor, curând,
Ah, curând
Mi te-ai dus din țară;
Și iubitul m-a lăsat,
M-a lăsat.
Arză-l foc și pară.

Cântă-n lanuri felele,
Vesele
Seceră și cântă;
Eu sărmana plâng mereu,
Tot mereu,
Dorul mă frământă!

Și pe vale merg încet,
Merg încet,
Înspre deal la cruce.
Unde pasul mi-i deprins,
Mi-i deprins
Singur a mă duce.

Sus pe deal, de mii de ori,
Între flori,
Mi-a jurat iubire:
Azi în suflet mi-i pustiu
Ca-n sicriu,
— Deznădăjduire.

Asemenea și următoarele 2 strofe „Inima noastră“, după Peter Rosegger:

A noastră inimă-i o harfă
Cu două coarde simțitoare,
Întăia chinu și zburdă,
A doua e linguitoare.

Și degetele soartei cânta
Pe struna arii prea frumoase:
Azi imnuri vesele de nunta,
Iar mâne bocete duioase.

Am citat aceste doua poezii, pentru că din ele se poate oare-cum vedea că d. Valentin Bude știe să traducă bine când vrea și își dă puțina silința, și când caută mai cu seamă să nu se îndepărteze de original. Daca traducătorul nostru poate, când vrea, reuși în traducerile sale, nu e mai puțin adevărat, că uneori lasă și de dorit; aceasta din cauza grabei ce o pune pentru a traduce. Atunci se-ntâmplă că frumusețile ce se găsesc în original, se pierd în parte, redate în limba noastră.

De multe ori, în asemenea cazuri, de alt-fel rare la d. Bude, se neglijează ritmul, versul e nearmonios și ideea nu e redată întocmai; apoi limba e une ori greoaie, așa că mai degrabă pare o proză rimată, dar care nu sună armonios la ureche. Atunci se vede că poetului traducător s-a grăbit. Exemplu, versul: „Să merg la altar eram cât p'aci gata”, e cât se poate de prozaic, și neromânesc ca construcție, ceea ce arata influența limbii germane.

Traducătorul nostru, în asemenea caz întrebuințează și unele cuvinte care nu prea corespund cu limba noastră literară adevărată : „Contesa declară din pârte-i”, acest declară nu sună bine de loc, cu toate că e de mult încetățenit in limba românească.

Cu toate aceste lipsuri, sau ca să zicem mai bine, cu toată graba ce a pus’o în unele versuri, d. Bude are un nemărginit merit: ca român, caută să popularizeze la noi pe mulți poieți mari germani, despre a căror nume mai nici nu se știe in țara noastră.

Să nădăjduim că traducătorul nostru nu va lua în nume de rău observațiunile pe care noi le credem drepte, și se va grăbi să țină în seamă de ele.

Dintre poeziile din acest volum, îmi par foarte bine traduse următoarele Loreley după Heine, câte-va Gazele din Platen, Sonetul de oțel după Ruckert, Ea și El de Hoffmannstal Hugn von, și mai pre sus de toate fragmentul din Gornistul de la Säckingen de Victor von Scheffel, precum și Ostașul în agonie după Liliencron, pe care-l reproducem:

În lanul galben, printre maci
Un biet ostaș rănit se zbate
De două zile, doua nopți,
Căci rănile i-s nelegate.

De figuri, sete chinuit,
C-un geamăt capul și-l ridică,
Se uită-n depărtări, apoi
Îndurerat pe spice pică.

Văzu in zare satul lui,
Aude sfichiuit de coase:
„Moșie scumpă, bun rămas,
De-acu-s al morții nemiloase”.

Mulți au încercat sa traducă din limba germană, dar foarte puțini au reușit ca să deie o traducere bună.

D. Bude, însă, cu toate unele mici neajunsuri, pare a fi până acum unul din cei mai buni traducători. Exemplele pe care le-am citat sunt o dovadă destul de bună, că avem a face c-un cunoscător al limbii și literaturii germane, cum spuneam la începui; în același timp, traducătorul a înțeles, când nu se prea grăbește, spiritul limbii noastre și de aceia ne-a redat în românește admirabile traduceri. Multe din poeziile din acest volum au fost publicate in Luceafărul din 1904.

Vom încheia cu încă o observație, de alt-fel, fără mare importanță: nu vedem nimic tradus în acest volum din Lenau și Gottfried Keller, acești doi mari lirici germani.

Noi îndemnăm pe acei care se ocupă cu literatura buna, să citească noul volum al d-lui Bude, unde vor găsi multe lucruri frumoase, care compensează cu prisosință unele greșeli și scăpări din vedere ale traducătorului, căruia, de altfel, trebuie să-i fim recunoscători pentru interesul ce-l pune de a populariza la noi în țară atâția lirici germani de seamă, despre ale căror nume foarte puțini au auzit.

Dion.