Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed. a II-a)/Litera N

←Litera M

Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș (ed.a II-a) de Dorin Ștef Litera N

Litera O→

nacabắu, nacabei, adj. - (reg.) Zăpăcit, distrat, năuc (Gh. Pop, 1971: 43). Atestat și în satele din dreapta Tisei (DRT). Termen cu circulație intensă în Moldova. - Cf. macalău (MDA). nádă, nade, naduri, s.f. - (reg.; bot.) Trestie; papură: "Tăt aud naduri sunând, / N-aud flăcăi șuierând" (Papahagi, 1925: 214; Săpânța). - Din magh. nád "trestie, stuf" (MDA).

naft, (naftă), s.n. - (reg.) Petrol lampant; opaiț, dohot, gaz, fotoghin (ALRRM, 1971: 330). - Din sl. nafta, ngr. náftha (Scriban, DEX, MDA), tc. neft, germ. Naphta (MDA).

nahắu, nahăi, s.m. - (reg.) Nătărău: "Măieran de lângă tău, / Bată-te focu, nahău" (Bârlea, 1924: 90). - Et. nec.

náiba, s.f., art. - Dracul, diavolul. - Et. nec. (DEX); din țig. naibah "ghinion" (Graur, cf. DER; MDA) < tc. (arab) naibe "nenorocire".

nan, nani, s.m. - (înv.) Persoană de statură mică; pitic. - Lat. nanus, -a “pitic; cal mic” (DEX, MDA).

nap, napi, s.m. - (bot.) 1. Plantă furajeră (Brassica napus). 2. Sfeclă roșie (în Petrova); burac. 3. Cartof (în Borșa). 4. Gulie (în Săpânța, Dragomirești, Vișeu). ■ (onom.) Nap, nume de familie (14 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). - Lat. napus (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

nat, s.m. - (înv.) 1. Individ, om, persoană. 2. Rudă, rudenie, familie. 3. Mulțime. În societatea feudală românească, "la baza piramidei sociale se afla stratul opiniei publice, alcătuit din mulțime, din natul satului" (Vulcănescu, 1985: 214). - Lat. natus "prin naștere; născut" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA), cf. lat. nati "progenitură, urmași". Termenul se întrebuința în lat. pop. cu funcția substantivală pentru "copii de ambe sexe" în raport cu părinții. Sensul etimonului l-a păstrat mai bine dialectul aromân și romanitatea apuseană. În dial. dacoromân este atestat, rar, și sensul de "copil" sau "născut, fiu". Sensul de "persoană, ființă, individ" s-a păstrat în expr. tot natul = toată lumea, fiecare, cu toții (Scurtu, 1966: 65-66).

năbálă, năbale, s.f. - (reg.) Arătare, ființă monstruoasă: "...nici Omu Apei, nici Fata Pădurii și nici un fel de năbăliță nu mai umblă" (Bilțiu 1979: 161; Oncești). - În relație cu bală "monstru, fiară", prin contaminare cu namilă "uriaș".

năbădáie, năbădăi, s.f. - 1. Capriciu, moft. 2. Epilepsie. - Et. nec. (MDA); din sl. (srb., bg., rus.) napadanije "atac" (Cihac, Tiktin, cf. DER).

năbúh, s.n. - Zăpușeală, zăduf, căldură mare (ALRRM, 1973: 660); înfocăciune. - Der. regr. din năbuhală.

năclád, năclazi, s.m. - (reg.) 1. Buștean, buturugă, butuc: "Un fel de lemn gros, o cioată, care să întrețină focul permanent" (C.C., 1979). 2. Butuc gros care servește ca suport pentru lemnele din vatră: "La un cioban o vinit Omu Nopții, l-o luat și l-o pus acolo, de năclad, pe foc, și l-o ars..." (Bilțiu, 1999: 168; Giulești). 3. Grindă de stejar care se așază la baza unei construcții (Bilțiu, 1999). 4. Grămadă, stivă de lemne (Biserica Albă). 5. Fundația de piatră pe care se reazămă peretele din față al colibei păcurărești: "Focul e separat de zăplad prin năcladul de piatră" (Georgeoni, 1936: 73). - Cf. sl. naklasti, naklada "a îngrămădi" (Cihac, Tiktin, cf. DER).

năclắu, năclaie, s.m. - (reg.) Cureaua de la gâtul calului de care se leagă lanțurile de la rudă (Ieud). - Et. nec.

nădăí, nădăiesc, vb. refl. - (reg.) A lua seama, a se dumiri, a se lămuri, a înțelege, a pricepe: "Dzua șuer păsărește, / Nime nu să nădăie, / Nici tata nu mă găse" (Țiplea, 1906: 426). - Din sl. nadajati "a spera" (Scriban, DLRM, MDA).

nădrág, nădragi, s.m. - (reg.) 1. Pantaloni. 2. Izmene. - Din sl. nadragy (Miklosich, Cihac, Tiktin, Conev, cf. DER; DEX, MDA), magh. nadrág (Șăineanu; Galdi, cf. DER; DEX, MDA), cf. ucr. nadragi.

nădușí, nădușesc, vb. tranz., refl. - 1. A (se) înăbuși, a (se) sufoca. 2. A strangula: "Că mă tem c-a zini cineva peste mine și m-a năduși fără vreme" (A. Radu, 1941: 16). 3. A transpira, a asuda. ■ (onom.) Nădușitu, poreclă (în Dragomirești). - Din sl. *ne-dušiti și za-dušiti "a sufoca" < duhǔ "duh" (Scriban); din sl. neduh, ucr. naduha (DER); din bg. naduša (DEX, MDA).

nădușeálă, nădușeli, s.f. - 1. Căldură mare, arșiță, caniculă. 2. Transpirație abundentă. - Din năduși + suf. -eală (DEX, MDA).

năfrámă, năframe, s.f. - 1. Batic, pânzătură. 2. Batistă; șărincuță, pânzăturică, japcandău. - Din tc. mahrama "basma de buzunar" (Scriban, DEX, MDA) cu disimilarea m-m > n-m. năimí, năimesc, (nămn'i), vb. tranz., refl. - (reg.; înv.) A (se) tocmi pentru o muncă, a (se) angaja cu plata pentru o anumită perioadă: "Eu cu cât nu m-oi plăti, / Slujnicuță m-oi nămi" (Bârlea, 1924, II: 66). - Din sl. na-imati (Șăineanu, Scriban); din năiem (înv., "chirie" < sl.) (DEX).

năimít, -ă, năimiți, -te, adj. - (reg.) Tocmit, angajat, închiriat. - Din năimi (MDA).

năjít, (năjât, nejit, nejid, nejât), s.n. - (reg.) 1. (med.) Nume generic dat nevralgiilor, durerilor de dinți, inflamațiilor urechii etc. (Bârlea, 1924; Țiplea, 1906; Papahagi, 1925); "Nejid pă strigare, / Nejid pân poteca cea mare" (Papahagi, 1925). 2. Afecțiune care apare la juninci, la prima gestație: "Ugerul se face ca piatra și începe să se umfle tot corpul animalului. Pentru tratament se aplică comprese cu apă rece, apoi se afumă animalul cu putregai de răchită aprins și se fac frecții cu usturoi. În timp ce se afumă, se descântă: Nejâte, / Pricăjâte, / Ieși de unde ești" (Memoria, 2004: 1.073). 3. Rău, necaz, boală: "Nejâtu-i de nouă feluri: / Luat pân didioti, / Luat pân supărare, / Luat pân pofta cea mare..." (Calendar, 1980: 125). - Din sl. nežitŭ (Scriban; Cihac, Conev, cf. DER), bg. nežit (DEX, MDA), ceh. nejit "uimă" (Șăineanu).

nănáș, nănași, (naș), s.m. - Persoană care ține pruncul în brațe în timpul botezului (naș de botez) sau care asistă, în calitate de martor oficial, la cununie (naș de cununie). În Munt., Olt. și sudul Mold. se folosește apelativul naș, iar în Banat, Trans., Maram. și nordul Mold. nănăș: "Mere de nănașă mare: / Pe cei miri de cununat, / Pe cei mici de botezat / Și-a si de cinste la sat" (Calendar, 1980). ■ (onom.) Nănași, poreclă pentru locuitorii din Oncești ("femeile umblau foarte gătate, ca nănașii la nuntă"). - Var. a lui naș (< lat. nun) (DEX, MDA).

nănășí, nănășesc, (năși), vb. intranz. - A-i fi cuiva naș; a sta de naș (la cununie sau la botez). - Var. a lui năși (MDA).

năneșteán, -ă, năneșteni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Nănești. 2. (Locuitor) din Nănești. ■ (onom.) Năneștean, Nănestean, Nănăștean, nume de familie (64 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Nănești + suf. -ean.

năneșteáncă, năneștence, s.f. - Femeie originară din localitatea Nănești. Locuitoare din Nănești. - Din năneștean + suf. -că.

năpârcós, -oásă, năpârcoși, -oase, adj. - Răutăcios, veninos (Memoria, 2004). - Din năpârcă (cuv. autohton) + suf. -os (MDA).

năpârlí, năpârlesc, vb. tranz. - (ref. la animale) A-și schimba părul sau penele: "Șî de pene năpârlesc, / Din tine nu mă hrănesc" (Papahagi, 1925: 169). - Din sl. *na-perliti < vsl. pero "pană" (Scriban); din bg. napărlja (DEX, MDA).

năpostí, (năpusti), vb. tranz. - (reg.) 1. A elibera, a da drumul, a slobozi (Papahagi, 1925). A da voie cuiva să intre undeva, ori să se depărteze (Țiplea, 1906): "Năposti-m mâna stângă" (Papahagi, 1925: 246); "Năposti-mă, soră-n casă" (idem: 251); "Ș-apoi (Fata Pădurii) l-o năpustit și moșul o venit acasă" (Apșa de Jos). (Maram.) 2. A turna, a pune: "Ai năpustit cenușa în uncrop" (Plăiuț). 3. A se repezi asupra cuiva, a năvăli, a tăbărî, a da buzna. Termen specific subdialectului maramureșean (Farcaș, 2009: 155). - Din ucr. napustyty "a elibera, a da drumul" (Candrea); din sl. napustiti "a porunci" (DLRM; Tiktin, cf. DER; DEX, MDA).

nărădí, nărădesc, vb. intranz. - (reg.) A aștepta (pe cineva); a agodi (Papahagi, 1925). (Trans., Maram.). - Et. nec. (MDA).

nășí, vb. intranz. - v. nănăși.

nătântóc, -oácă, nătântoci, -oace, adj. - (reg.; înv.) Prost, nătâng (Papahagi, 1925; Săcel); bădăran, ursuz. - Et. nec., cf. nătâng (DEX, MDA); din nătâng (Scriban).

năturní, năturnesc, vb. tranz. - (reg.) A se întoarce pentru a urmări pe cineva (Papahagi, 1925; Lenghel, 1979) "Jidovii ș-o d-audzât, / După el o năturnit" (Papahagi, 1925: 233; Hărnicești). - Cf. înturna (MDA).

năválnic, s.m. - (bot.) Specie de ferigă cu frunze mari, lucitoare, în formă de lance, dispuse în rozete, folosită în med. pop. (Philitis scolopendrium) Se mai numește limba cerbului, limba boului, iar în Borșa, limba vecinului, "deoarece vecinul are limbă lungă și spune din re' voință ce nu ar fi de spus" (A. Coman, cf. Nădișan, 2000: 68). - Din năvală (der. regr. din năvăli < sl. navaljati) + suf. -nic (Scriban, DEX, MDA).

năvấscă, s.f. - v. neviscă ("nevăstuică").

năzdróg, năzdroage, s.n. - (reg.; înv.; mag.) Obiect magic cu rol de vehicul aerian. Probabil un soi de măturoi năzdrăvan, precum în basmele populare: "Când aduceau pe sus, babele descântau în pielea goală su' horn. Luau din toate vadurile ape, bolovani și surcele și le serbe-ntr-o oală (...). Și de unde-l găsé, cu năzdrogu-l aducé. Îl prindé și-l aduce călare pă năzdrog. Înfijé cuțâtu-n pământ și atuncia să lăsă năzdrogu (Bilțiu, 2001: 268; Borșa). - Probabil în rel. cu drug "bucată de lemn”, contaminat cu năzdrăvan.

neá, s.n. - Zăpadă, omăt: "Ce stai, voinice,-n cărare? / Suflă vânt și neaua-i mare" (Bilțiu, 1996: 357). - Lat. nix, nivis “zăpadă” (Scriban, DEX, MDA). "În fața vigoarei exotice pe care o aduce noutatea elementului lexical slav (zăpadă), uzata formă latină nea a început să cedeze din teren" (Papahagi, 1925, Cursuri: 65).

neálcoș, -ă, nealcoși, -e, (nialcoș), adj. - (reg.) 1. Elegant, aranjat, dichisit: "Curticele nelcoșele, / Tăt să șadă domnii-n ele" (Bilțiu, 1990: 4). 2. (despre oameni) Mândru, orgolios. - Din magh. nyálcos (MDA).

neámț, nemți, s.m. - 1. Austriac (Bârlea, 1924): "Doamne, bate neamțu-n drum / C-o luat ce-o fost mai bun" (Bârlea, 1924, II: 102); "Măi, neamțule de la Beci" (idem: 133), unde Beci = Viena. "Până ce am păstrat încă amintirea domniei austriece, domnul și neamțul, în mintea țăranului, se identifică" (Țiplea, 1906). 2. German. 3. (înv.) Par cu clenciuri acoperit cu trifoi pentru uscat (Faiciuc, 1998: 167; Dragomirești). ■ (onom.) Neamț, Neamțiu, Neamțu, nume de familie (334 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din sl. němǐcǐ (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA) < němǔ "barbar", cf. neam (Miklosich, Tiktin, cf. DER).

neciuntát, -ă, neciuntați, -te, adj. - Care nu e rupt; întreg: "Pă rouă nescuturată, / Pă frundza neciuntată, / Pă iarba necălcată" (Papahagi, 1925: 293). - Din ne + ciuntat "rupt, tăiat" (< ciunta).

neciupăít, -ă, neciupăiți, -te, adj. - (reg.) Neîmbăiat, nescăldat; fără baia rituală: "Pot trăi nedrăgostită, / Ca prunca neciupăită" (Bilțiu, 2006: 190). - Din ne + ciupăit "spălat" (< ciupăi).

necurățénie, s.f. - 1. Murdărie. 2. Ființă necurată; vrăjitoare: "A venit necurățenia aceea de bosorcaie. A venit necurățenia ș-o strigat la fereastră și nu-i slobod să răspunzi" (Grai. rom., 2000) - Din ne + curățenie (< curat + suf. -enie) (DEX, MDA).

nedéie, nedei, s.f. - 1. După înțelesul popular de azi, reprezintă "vârfuri goale, fără păduri, acoperite cu pășuni întinse de ierburi și mușchi". 2. (înv.) Bătrânii mai povestesc despre vestitele târguri de vite care se țineau pe munte (Rodna), pe la Sf. Ilie Proorocul. Pe Nedeia Grajdului (1.855 m), Nedeia Șasă (1.700 m), Nedeia Bârledelor și Nedeia Mică se pot urmări și acum drumurile pe care veneau maramureșenii și moldovenii cu carele. Acolo, sus, pe nedei, se făcea schimbul de mărfuri între locuitorii diferitelor provincii (Morariu, 1937: 11). Într-un document din 30 aprilie 1736 se pomenește despre existența "din timpuri străvechi" a unei întâlniri anuale care are loc de Sf. Petru și Pavel (29 iunie) la locul numit Stog (Știol) și unde "multă lume din Moldova și Polonia se adună sub formă de târg, vinde și cumpără diferite produse și se distrează". În 1738, târgul se desființează printr-un ordin al autorităților comitatului Maramureș. Tradiția se reia în 1968 sub forma Festivalului folcloric Hora de la Prislop (v. Tomi, 2005: 84). ■ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). - Din sl. nedélja "duminică" (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA), ceea ce înseamnă că, la început, bâlciurile numite astfel se făceau duminica (Iordan, 1963: 52).

negreián, -ă, negreieni, -e, (negrean), s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Negreia. 2. (Locuitor) din Negreia. ■ (onom.) Negrean, Negreanu, nume de familie (99 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din n. top. Negreia + suf. -an. negreiáncă, negreience, s.f. - Femeie originară din localitatea Negreia. Locuitoare din Negreia. - Din negreian + suf. -că.

negrúț, -ă, negruți, -e, adj. - 1. Soi de viță-de-vie cu boabe mărunte și negre (Crâncău, 2013). 2. Negricios. ■ (onom.) Negruț, Negruțiu, nume de familie (21 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din negru (< lat. niger, -gra, -grum) + suf. -uț (DEX, MDA).

negurá, vb. intranz. - (fig.) 1. (ref. la o situație) A încețoșa, a complica. 2. "Când trăiești rău cu fămeia" (Papahagi, 1925). - Din negură "ceață".

negurát, -ă, negurați, -te, adj. - Neguros, cețos, cu vizibilitate redusă. - Din negura. négură, neguri, s.f. - Ceață (ALRRM, 1973: 665). - Lat. nebula “ceață, nor, fum” (Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).

nehăznuít, -ă, nehăznuiți, -te, adj. - (reg.) Nefolositor. - Din ne + hăznuit (din hăznui < haznă "folos").

nelăút, -ă, nelăuți, -e, adj., s.f. - (reg.) 1. Nespălat, murdar. 2. (s.f.) Netrebnicie, grozăvie, fărădelege: "...că dacă n-ar si fost beți, n-ar si făcut din cele nelăute" (Papahagi, 1925: 308; Berbești). - Din ne + lăut "spălat" (MDA).

nelcoșí, nelcoșesc, vb. refl. - A se fuduli, a se mândri. - Din nealcoș.

nelcoșíe, (nielcoșie), s.f. - (reg.) Fală, laudă, mândrie; nelcoșag: "Bădișor, față roșâie, / Lasă-te de nelcoșâie" (Memoria, 2001: 100). - Din nealcoș + suf. -ie.

némeș, nemeși, (nemiș), s.m. - (reg.) 1. Denumire dată în Transilvania, în Evul Mediu, nobililor mici și mijlocii. În Maramureș, "țăran cu rang de noblețe" (Dăncuș, 1986): "Sub raport social, maramureșenii se împart în două categorii distincte: țăranul de jos și nemeșul. Această distincție nu e însă de natură economică, ci morală, de noblețe familială: sunt familii de rând, cu averi; aceasta însă nu le dă și dreptul de a fi și nemeși, nobile". Nemeșul este țăranul (și urmașii lui) care a fost onorat cu diferite titluri de noblețe din partea conducătorilor imperiului austro-ungar (Papahagi, 1925: 86-87). Astfel de titluri de noblețe se primeau, de regulă, în urma unor acte de vitejie în confruntări militare. Nemeșii "o tăiat pădurea pă tătari. Acia n-o plătit impozit la stat multă vreme" (Ștețco, 1990 - referitor la evenimentele din 1717, când maramureșenii conduși de Lupu Șandru au nimicit armata tătarilor în Strâmtura Cheia, de sub Prislop). 2. Nemeș-birău = primar nobil: "Înainte de 1848, biraiele se alegeau numai dintre nobili, pentru aceea aveau titulatura de nemeș" (Bud, 1908). (Atestat 1404). ■ (top.) Ulița nemeșilor, în Odești - "aici ședeau nemeșii, adică oamenii liberi, cu stare" (Odobescu, 1973). ■ (onom.) Nemeș, Nemes, nume de familie frecvent în zona Cosău (1.604 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). - Din magh. nemes "nobil" (Șăineanu, Scriban; DER, DEX, MDA).

nemeșíe, nemeșii, s.f. - (reg.) Calitatea de nemeș (Apșa de Jos). - Din nemeș + suf. -ie (DEX, MDA).

nemeșag, nemeșaguri, (nemneșâg, nemneșig), s.n. - (reg.) 1. Noblețe: "O căpătat n'emn'eșâg, nu le-o poruncit n'ime" (Ștețco, 1990: VII). 2. Clasa nobililor, a nemeșilor: "Când o călcat împăratul țara, apoi tot n'emn'eșigu o pt'icat șî o fo' una cu tății" (Mitru Dunca, 100 ani, Sârbi, 1920, cf. Papahagi, 1925). - Din magh. nemesség "noblețe" (Scriban, DLRM, MDA).

nemicí, nemicesc, vb. tranz., refl. - (dial.) A se strica, a se distruge: "A me s-o nemnicit, o vacă. I-o luat laptele. O fost fătată de tri săptămâni și numa am văzut că n-are lapte, că-i scade laptele, până n-o fost deloc" (Memoria, 2004-bis: 1.283). - Cf. nimici (< nimic).

nemuríc, s.m. - v. nimuric.

nenerí, neneresc, (nineri), vb. tranz. - (reg.) A alinta, a mângâia. - Din ni-ni, interj. de alintare (Scriban); var. a lui ninera (formă onomatopeică) (MDA); creație expresivă.

nenerít, -ă, neneriți, -te, (ninerit, ninerat), adj. - (reg.) Alintat, răsfățat, dezmierdat; mădărit: "Am fost pruncă nenerită / Și mi-o plăcut drăgostită" (Bârlea, 1924, I: 213). - Din neneri.

nepoátă, nepoate, s.f. - (reg.) Femeie asistată la naștere de moașă (Faiciuc, 2008). - Lat. nepos, -tis "nepot de unchi" (Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. nyepota, nepotya (Scriban; Edelspacher, cf. DER).

neț, nețuri, s.n. - Fileu, plasă. - Din germ. Netz (DEX, MDA).

nevedí, nevedesc, (năvădi), vb. tranz. - (reg.) (la războiul de țesut) A trece firele urzelii prin ițe și spată, în ordinea cerută de modelul țesăturii (D. Pop, 1978): "Fetele de pe la noi / Nu știu pune pă urzoi; / Nu știu nici a nevedi, / Cu feciori se știu iubi" (Ștețco, 1990: 273; Borșa). - Din sl. navoditi (DEX, MDA); din vsl. navedo "a aduce, a introduce, a băga" (Miklosich, Cihac, cf. DER; Șăineanu, Scriban).

nevestí, nevestesc, vb. intranz. - (reg.; înv.) A duce viață de nevastă (Papahagi, 1925): "Eu, mămucă, m-oi topt'i / Cât oi prinde-a nevesti" (Papahagi, 1925: 227). - Din nevastă (< sl. nevěsta) (MDA).

nevíscă, (năvâscă), s.f. - (reg.) Nevăstuică; animal mamifer, acoperit cu o blană moale, roșcată (Mustela nivalis): "Vacă-nveninată, / De neviscă mușcată" (Memoria, 2001: 59). - Din ucr. nevistka (MDA).

ni, (nin, ninca, ninga, ne, en), interj. - 1. (exprimă ideea de uimire sau îndemn) Uite!, vezi!, ia!, privește!: "Ni, drăguțu tău, tu fată" (Țiplea, 1906: 459). "Când i fuji pân mălai / Eu oi zâce nită-uoa-i" (Ștețco, 1990: 29). "Ninga caii, zice cătana" (Bilțiu, 1990: 387). 2. (exprimă un îndemn la acțiune) Hai!, haide!, haidați!. "Nin, ieși, gazdă, până-n tindă" (Bilțiu, 1996: 68). 3. (cuvânt prin care se atrage atenția) Ei!, Hei!: "En, pușcaș, măi, Toderaș" (Memoria, 2001: 103). - Din sl. ni (Scriban; Tiktin, cf. DER); din magh. ne (DEX, MDA).

niálcoș, adj. - v. nealcoș ("elegant").

nícări, (nicăiri), adv. - (pop.) Nicăieri, niciunde: "Oloiu nu-i nicări. Mi l-o furat careva" (Bârsana, 2013). - Var. a lui nicăieri (< lat. nec. aliube) (MDA). Lat. nec aliubi (Pușcariu, Pascu, cf. DER; DEX).

nimuríc, nimurici, (nemuric), s.m. - (reg.) (ref. la oameni) 1. Mic, scund, pipernicit, pitic. 2. Neputincios, slăbănog, infirm, schilod (malformație a oaselor din naștere): "Plinu-i iadu de voinici / Și raiu de nemurici" (Lenghel, 1979: 166). - Din magh. nyomorék "infirm, invalid" (Candrea, cf. DER; DLRM, MDA).

nin, interj. - Iată! - Din ni (MDA).

ninerí, vb. - v. neneri ("a alinta").

ningă, interj. - Iată! - Din ni + ingă (MDA).

níntă, ninte, s.f. - (bot.) Plantă erbacee din familia labiatelor, cu frunze dințate și mirositoare; izmă (Mentha): "Tu, siruț de nintă creață / Altu nu-i mai si-n viață" (Calendar, 1980: 115). - Var. a lui mentă (< sl. menta < lat. mentha).

nistreán, -ă, nistreni, -e, s.m.f., adj. - 1. Persoană originară din localitatea Nistru. 2. (Locuitor) din Nistru. - Din n. top. Nistru + suf. -ean.

nistreáncă, nistrence, s.f. - Femeie originară din localitatea Nistru. Locuitoare din Nistru. - Din nistrean + suf. -că.

níșcă, s.f. - (reg.) Băț de amestecat urda (Strâmtura). - Et. nec.

no, (noa), interj. - 1. Ei, hei, deci: "Noa, amu ne căsătorim în iarna asta" (Memoria, 2001: 13). "Noa, întreab-o că ți-a spune" (idem: 22). Echivalentul eng. well (adv.) "bine", (interj.) "ei" sau so (adv.) "astfel, deci". - Cf. sl. no (Tiktin, cf. DER), magh. na (DEX, MDA).

noájă, noaje, s.f. - (reg.) Haită (de lupi). Termen general și unic în Maramureșul istoric (ALR, 1961: 676). "Un mare număr de lupi este numit în Maramureș noajă de lupi" (Latiș, 1993: 175). (Maram.). - Et. nec. (MDA).

noatén, noateni, (noatin), s.m. f. - 1. Miel sau mioară până în vârsta de doi ani (D. Pop, 1970): "Noatinaș frumos cornut, / Floriceaua să o ciunt" (D. Pop, 1970: 150). 2. Strung folosit de tâmplari (Felecan, 1983). - Lat. annotinus "în vârstă de un an" (Șăineanu, Scriban, Graur, DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. nótin (DER).

nói, s.n. - (reg.; înv.; mag.) 1. Picuri de rouă. 2. Stropi de apă de pe roata morii; ziori. Termenul s-a conservat doar în incantațiile descântecelor și în practicile magice. Mai are sensul de "apă neîncepută". Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei în expr. am strâns noi = am descântat stingând cărbuni (Grai. rom., 2000; Plăiuț). - Et. nec. (MDA); probabil în relație cu lat. novus "nou, tânăr, proaspăt" > rom. nou, cu același sens.

nojíță, nojițe, s.f. - (reg.) 1. Găurile de la opinci prin care se petrece șiretul: "Pe la nojiță cu flori, / Ti-om ridica până-n nori" (Bârlea, 1924 I: 120). 2. Semn de recunoaștere în urechea oii (Maram. Nord: Strâmtura). - Din bg., scr. nožica "picioruș" (Cihac, Tiktin, Pascu, cf. DER; DEX, MDA) < sl. noga "picior" (Șăineanu, Scriban, DER).

nopsám, s.n. - (reg.) Plata unei zile de lucru; simbrie. - Din magh. napszám (MDA).

nopsámoș, nopsamoși, s.m. - (reg.) Muncitor plătit cu ziua; zilier. - Din magh. napszámos "zilier" (MDA).

noptá, noptez, vb. tranz., refl. - 1. A se face noapte, a se înnopta. 2. A-și petrece noaptea undeva. - Din noapte (< lat. nox, noctis) (MDA).

norát, -ă, norați, -te, adj. - Înnorat, noros. - Din nora, cf. înnorat (din nor < lat. nubilum) (MDA).

noród, noroade, s.n. - (înv.) 1. Popor, nație. 2. Mulțime, gloată: "Ni, scoală-te într-un cot, / Te uită păstă norod" (Antologie, 1980: 224). - Din sl. narodǔ "popor" (DEX, MDA) < roditi "a zămisli" (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER).

nóvă, s.f. - Soi de viță-de-vie cu struguri albi, cultivată în zona Tăuți, Cicârlău (Crâncău, 2013). - Din magh. nova (MDA).

notárăș, notarăși, s.m. - Notar de stat sau secretar al Primăriei (Grad, 2000; Săcel). - Din notar (< fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar).

núlaș, -ă, nulași, -e, adj. - (reg.) În expr. făină nulașă = făină de calitate superioară. - Din magh. nullás liszt "făină de primă calitate" (MDA).

num, numuri, s.n. - (arh.) Denumire, nume: "...și să-mbrăcau bărbătește, o samă dintre ele. Își puneu numuri bărbătești: Vasalie, Gheorghe" (Bilțiu, 2001: 257; Moisei) - Lat. nomen (> rom. nume).

numní, numnesc, (nămni), vb. tranz. - (dial.) A desemna, a hărăzi, a da nume: "Da, numnindî-să pă sine, / L-o născut înt-o poiată" (Țiplea, 1906: 506). - Var. a lui numi (< nume).

numnít, -ă, numniți, -te, (nămnit), adj. - (dial.) Desemnat, destinat, hărăzit: "Siecare zi îi nămnită pentru acele lucruri". - Din numni.

nun, nuni, s.m. - Naș de cununie. Nănaș: "Vine nunu cu nuntașii, / Mirele cu călărașii" (Bilțiu, 1990: 94; Cupșeni). - Lat. nonnus "părinte adoptiv" (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. nanás (Edelspacher, cf. DER), ucr. nanaško (Candrea, cf. DER), bg. nunko (Capidan, cf. DER).