Despre "Steaua Dunării"
Ostenit de furtunoasele câșlegi ale acestui an, care nu seamănă a ține toate frumoasele făgăduințe ce bucurase inimile și nădejdile românilor la începutul lui, m-am dus spre țară, pentru a răsufla și pentru a zice ca cel cântec mai moldovenesc decât toate cântecele:
Vară, vară, muma noastră,
Ia bruma de pe fereastră
Și zăpada de pe coastă,
Și o fă iar rotăgoală,
Să mă mai dau ici de vale,
Să mai clănțăi din pistoale;
Să mai văd soarele lucind,
Să mai văd iarba dând,
Codrii înverzind;
S-aud copilașii chiuind,
Ciobănașii fluierând.
Din acest umor carnavalesc, primblat douăzeci și patru ceasuri într-un târg de munte, unde odinioară, în cinstea patriei, am fost locuitor, am făcut mai multe descoperiri, ce simt nevoia de a ți le împărtăși.
I. Că numărul abonaților la Steaua Dunării ar fi mare... deși mare... dacă!... Pot oare spune acest dacă?... Nu te vei mânia și supăra ca alți redactori... care nu se mulțumesc a fi numai redactori, dar vor a fi școală, sau cel puțin un eho al școalelor muncite de România literară, moartă, precum știi, pe câmpul bătăliei, și nu fără cinste. Iubite redactore! "Ce a fi a fi", — zice eroismul nepăsător român. Așadar, acest dacă este... dacă s-ar putea rosti mai moldovenește cele scrise, care pentru noi, poligloții, sunt negreșit foarte frumoase, dar pentru mulți moldoveni de prin țară și de prin munți, unde răzbate Steaua, sunt moarte. Adă-ți aminte de Patria, ce nu o înțelegeam nici tu, nici eu, deși scrisă pe hârtie frumoasă, cum nu se fabrichează la Piatră. Muncește-ți pana și pune o zăbală străinismului. În adevăr, străinismul ne-a deșteptat odată, dar începe de o vreme și sub toate chipurile a ne înăduși, întocmai ca acei făcători de bine, care scot pe nas binele ce au avut noroc de a putea face. Ești înțelept, îndatorește pe corespondenții d-tale la înțelepciune.
II. Altă descoperire, ce nu este nouă, este neregulata expediție a Iașilor. III. Greutatea ce simte românul de a plăti, și placul lui de a prelungi creditul său, fie moral, fie personal, fie cu amanet, până la sfârșitul lumii, se poate, de nu ai fi judecător la Berlin, adică Vornicia de aprozi și Divan de întărituri. Cumpănește și dezleagă cum se poate uni astă greutate cu fala vestită, cu mâna darnică și inima cea deschisă a românului...
IV. Altă descoperire am făcut, că răul e lipicios ca ciuma și ca rapăna; sunt câțiva ani, lăsasem târgul sub munți liniștit, străin de alte gâlcevi decât gâlcevi de cherestea și producte: străin de București, străin de Blaj și de Iași. Astăzi... Oare cine a fost apostolul babiloniilor putregăioase?... Copilandrii înfășurați în ardelenismul, sarsailismul și alte isme ale Academiei?... Profesorii școalelor sătești, vreau să zic primare?... Coloniștii greci, turci, nemți, leși ce împoporează acest târg?... Zimbrul... Steaua... România literară... sau cel nămol de rele tălmăciri ce le vând Iașul și Bucureștii?... Adevărul este că și aicea încep oamenii a nu se mai înțelege, acum că este nevoie de înțelegere; și, neuniți în vorbă, sunt toți uniți a cere ca Steaua să scrie pentru obște, obștea cea nepoligloată, nelatină, nefranțuscă, ca să poată bieții oameni avea o legătură, un locușor pe pământul moldovenesc, unde să se vorbească moldovenește. Știu că, de ți-ar cere o jertfă mare acest târg, sau alt târg, sau și țara întreagă, ai face jertfa. Jertfește dar pentru cititori o filă, o coloană sau un capăt de coloană, unde frumusețile stilului și ale cuvântologiei să lipsească cât mai mult se poate. Dă-ne idei multe și bune în limba proastă, și cititorii te vor binecuvânta, și Steaua va crește, de s-a face un soare. Hristos nu a spus oare că vorbește pentru proști și lipsiți, și oare slut vorbea Hristos? Deși vorbea nu în limba fariseilor și a cărturarilor, ci în limba lui Petru pescarul. Cu o a doua scrisoare ți-oi împărtăși a cincea descoperire, dacă acestea îți plac. Descoperirea este o călătorie în Moldova la 1817 făcută de doi ofițeri din gardia lui Napoleon, în urma desființării armiei franceze, zise L'armée de la Loire. Urmăriți de patimile reacționare ale vremii, hăituiți de poliția franțuzească în Francia, în Svițera, în Germania toată, la Varșovia, în Cracovia, Moldova fu un liman pentru dânșii; impresiile lor tipărite la 1822 ne pot da o știință de mai multe năravuri moldovenești ale acelei vremi.