Depărtarea

 

Singurică și umbroasă,
Dumbrăvioără,-n tine viu
Trista-mi inimă noptoasă
În repaos să mi-o țiu.

Orice-obiect ce altui place
Eu îl văz posomorât;
Am pierdut dulcea mea pace
Și eu însumi m-am urât.

Nina mea, frumosu-mi focul,
E aci! Dorul mi-a spus.
Vai! o caut în tot locul
Și știu singur că s-a dus!

Câte ori, frunze iubite,
Umbra voastr-o coperi!
Curs de ceasuri fericite
Cât de repede fugi!

Spuneți, spuneți, drage unde,
Voi vedea-o eu sau nu?
Vai! dar eco îmi răspunde
Și îmi par' că zice: nu!

Simt o dulce murmurare,
Un suspin poate va fi;
Poate-a zâne-mi e oftare
Ce îmi zice: va veni.

Vai! e râul ce se frânge
Printre stânci lăcrimător,
Și nu murmură, ci plânge,
Că-i e milă d-al meu dor.