Coborârea apelor

 

Din munți bătrâni și din păduri mărețe
Se nasc izvoare, ropotind se plimbă,
Deprind pe rând oceanica lor limbă
Și sunt în codri pustnici cântărețe.

Spărgând prin stânce albia lor strâmbă,
Se legăn line și fac valuri crețe.
În drumul lor ia firea mii de fețe ­
Aceleași sunt, deși mereu se schimbă.

Dar cu adâncul apei s-adâncește
În glasul lor a sunetului scară.
Devine tristă ­ rânduri-rânduri crește,

Pân- ce urnindu-se în marea-amară
­ Ca fluviu mândru, ce-ostenit mugește ­
Al tinereței dulce glas demult uitară.