Citind romanul

Nu-şi aminteşte să fi plâns,
Simţindu-şi inima cum bate...
Şi mâini de dor înflăcărate
Nici un amant nu i le-a strâns.

Şi nici părerile de rău
Sau vorba dulce, ruptă-n şoapte,
N-a turburat în nici o noapte
Tăcerea sufletului său.

Azi neaua vremii-i ninge-n păr,
Şi-n ochi cu lacrime deşarte
Ce lacom soarbe dintr-o carte
Ispititorul adevăr!

Şi melancolica bătrână
Ce nu ştiuse să trăiască,
Ar vrea-nainte să citească,
Dar cartea-i tremură în mână.

Îşi vede viaţa, an cu an,
Şi-adânc suspin din pieptu-i scoate:
Ar fi iubit şi dânsa, poate,
Ca eroina din roman!