Catrene
„N-o să mai iubesc", zisese
Biată-mi inimă naivă,
Dar văzându-te pe tine,
A căzut în recidivă.
Supărările iubirii
Sunt ca ploile cu soare:
Repezi, dar cu cât mai repezi
Cu atât mai trecătore.
Musafiri la mine-acasă,
Fără să-i poftesc vreodată,
Am un șoarec, doi păinjeni
Și, din când în când, o fată.
La fereastra ta-mi zâmbiră
Toate florile din glastră,
Numai floarea cea mai dulce
A fugit de la fereastră.
Cum pierzi noaptea cu cititul!
Am trecut din întâmplare
Și-mi venea, așa, să intru
Și să suflu-n lumânare...
Zici că la război, iubito,
Vii cu mine fără preget...
O, dar cum plângeai asară,
Când te-ai înțepat la deget!
Greu mi-i, dragă, fără tine
Și te chem de-atâtea ori, —
Nu din zori și până-n sară,
Cât din sară până-n zori...
Multe-i spun când nu m-ascultă,
Dar tresar și tac din gură
Când, c-un zâmbet, își ridică
Ochii de pe cusătură.
Ochii negri, fața albă
Păr întunecat și mare,
Inima — un sloi de gheață.
Alte semnalmente: n-are.
Draga mea, fără cuvinte,
Doar din ochi pricepe toate.
Numai cât mă uit la dânsa
Și-mi răspunde: „Nu se poate!"
„Toate-s vechi", a zis poetul...
Chiar și cântecul acesta
A mai fost, odinioară,
Publicat în Zend-Avesta.
Rapsodii de primăvară - Cântec - Balada morții - Balada călătorului - Balada popii din Rudeni - Balada munților - Pastel - Rapsodii de vară - Broaștele - Acceleratul - Sfârșit de vară - Rapsodii de toamnă - Balada unui greier mic - Catrene - Manon și Des Grieux - Balada chiriașului grăbit - Noapte de mai - Noapte de iarnă - Singuri - În drum - Noapte de toamnă - Romanță - Păinjiniș - Epilog - Distih eroic - Infernul