Cârlanii, vodevil într-un act

Salt la: navigare, căutare
Cârlanii, vodevil într-un act
de Constantin Negruzzi
Apărută în broșură, Iași, 1849. Reprezentat pe Teatrul Național în folosul emigraților din Transilvania la 1849.


Distribuție[modifică]

Persoane

  • LIONESCU, fiiul boierului proprietar
  • MIRON și TERINTE țărani fruntași
  • DOMNICA, femeia lui Miron
  • VOCHIȚA, femeia lui Terinte

Scena se pitrece într-un sat, în dreapta și în stânga câte o casă țărănească, în fund clopotnița bisericei.

Scena 1[modifică]

Miron, Terinte

MIRON: Ce ai, nene Terinte, de ești așa de posomorât? nu ț-ai adunat fânul? Nu ț-ai cules păpușoii?

TERINTE: Ba, i-am cules.

MIRON: Apoi de ce ești zborșit?

TERINTE: Nu știu.

MIRON: Cum nu știi? Ien nu mai îmbla și-mi spune ce ai. știi că eu ție îți spun tot ce am pe inimă, că tu ești bun de sfat. Poate ț-oi da și eu vrun sfat care ț-a veni la socoteală. știu că n-a fi vrun lucru de spăriat. Ien spune, dă.

TERINTE: Da dacă nu-mi e voia să-ți spun? Da dacă n-am nevoie de sfat? ce-ți pasă ție?

MIRON: Bre ! așa faci tu cu cumătru tău? Bine!

TERINTE: E, nu-i aceea, omule! Da uneori are cineva poftă să tacă; n-are totdeauna chef să spuie toate cele.

MIRON: Zău, cumătre, n-am gândit că-i fi tu așa cu mine. îmi pare rău.

TERINTE: Da după ce-ți spui, măi române, că n-am chef de vorbă ce nu-mi dai pace?

Terinte! Terinte!
N-am socotit niciodată
Că tu-i fi așa cu mine,
Când de-o vreme-ndelungată
Eu-sunt prietin cu tine.
Cumătru tău au fost gata
Ori la ce să te slujească,
Numai sapa și lopata
Gândem să ne despărțească.
Spune ce vrei? boii, carul,
Punga? Cere tot ce-ți place.

TERINTE: Oh, nu știi, cumătre, amarul Care dragostea ne face. (bis)

MIRON: Ce spui? Dragostea! Nu cumva ți s-au aprins călcăile după vro lelică?

TERINTE: Ba, ba.

MIRON: Nu-i de șagă, ien las. (Cheamă:) Nevastă! Nevastă!

TERINTE: Tacă-ți gura. Doar te-i apuca să spui femeii tale. S-audă tot satul.

MIRON: Nu, nu. — Nevastă! Nevastă!

Scena 2[modifică]

Domnica, și cei de sus

DOMNICA: E, ce este? Ce strigi așa tare, parcă-i cineva surd.

MIRON: Ia, cumătrul, nevastă, nu știu ce are; parcă nu i-s boii acasă. Vrea să-mi spuie ceva. Avem de vorbit. Du-ta de ne adă o oală de vin.

DOMINICA: Acuș, (în parte) Oare ce are să-i spuie? (intră în casă)

Scena 3[modifică]

Terinte, Miron

TERINTE: Adecă ce nevoie era să-i spui? Asta-i treaba femeilor? Nu știi tu că au niște limbi — niște limbi ia așa de...

MIRON: țâs! De te-auzi vruna, vai de urechile tale !

Scena 4[modifică]

Cei de sus, Domnica (aducând o oală și două pahare)

DOMNICA: Iaca vinul; cătați de nu vă chefăluiți cum ve-i obiceiu.

MIRON: Taci tu, nevăstuică; știi că vinu îmi dă chef să fac niște lucruri... și...

DOMNICA: și — vă-mbătați și treaba rămâne.

MIRON: N-ai nici o grijă. Du-te de ne gătește ceva de mâncat. Avem de vorbit cu cumătrul.

DOMNICA: Mă duc. (în parte:) Nu vrea s-aud ce-a să-i spuie Terinte; bine; o să mă pui de pândă. (intră și să dă în dosul ușei.)

MIRON: (turnând în pahare.): Na, cumătre, bea și începe.

TERINTE: N-am poftă nici de băut, nici de vorbit,

MIRON: Acu-i s-aștepți și rugat! Ien lasă marafeturile, deschide-ți inima. Dacă ai vrun necaz, l-om împărți amândoi ca doi frați. Da, spune: ai vro datorie de plătit?

TERINTE: Ba nu-i aceea.

MIRON: Apoi dar ce-i?

TERINTE: Ia cuconașu nostru nu-mi pre vine la socoteală.

MIRON: Feciorul boieriului care vine în toate diminețile de citește sub răchițile aieste?

TERINTE: Tocma, pentru că ce-l face, măi, pe dânsul să vie chiar în dreptul casii noastre și nu se duce, dacă-i trebuie umbră, în grădina curții?

MIRON: Ha, am înțăles. îți temi nevasta

TERINTE: Eu? Ba nici gândesc. Dar judecă tu singur, ce cată el aice? Nu vine, măi, de flori de cuc, ș-aș pune rămășag că ș-au pus ochiu pe ceva.

MIRON: Zău se poate. Dar adecă de ce-ți bați capul? Parcă-i numai Vochița în tot satul?

TERINTE: Vochița, femeia mea! Ba că chiar. Zi mai bine Domnica, dar Vochița...

MIRON: Domnica zici? Visezi, fârtate! Domnica-i cuminte. Eu i-s drag. Vezi tu?

Când la boieresc eu, vara,
Am muncit mereu,
Și mă-ntorc ostenit, seara,
La bordeiul meu,
Să vezi tu, nene Terinte,
Nevăstuica mea,
Cum îmi sare înainte,
Ca o turturea.
Hopa, țupa, țupa, lupa,
Amândoi cântăm,
Hopa, țupa, țupa, lupa,
Râdem și jucăm.

TERINTE: Așa! Apoi dar n-am ce mai zice.

MIRON: Bine, măi române, dacă n-ai nici o grijă, pentru ce ești așa de zborșit?

TERINTE: Pentru ce? — Pentru tine, dacă vrei s-o știi!

MIRON: Pentru mine? Mări ce spui?

TERINTE: Așa s-o știi, pentru tine, sărmane omule! Am văzut ieri pe cuconașu vorbind cu Domnica, și ea unde-l asculta, și unde-i râdea...

MIRON: Nevasta mea, ba că chiar! N-ai văzut bine, cumetre. Nevasta mea au fost fată în curte, nu-i de acele care socoți tu. Dar pentru Vochița nu m-apuc. Am văzut-o dăunăzi șoptind cu cuconașul, și zău m-aș apuca că dacă...

TERINTE: Te-nșeli, cumătre! Ba eu m-aș apuca că dacă cuconașul îmbla, Domnica...

MIRON: Domnica! E, cerce d-lui, și-i videa cum mi ți l-a lua cu o prăjină. Dar Vochița... ha, ha, ha.

TERINTE: (îngânându-l): Ha, ha, ha. Dacă ți-i așa povestea, pun rămășag că dacă cuconașul s-a lega de nevasta ta, pățești pozna. Iar de Vochița, ca mai ba.

MIRON: Bine. Eu pun cinci cârlani rămășag.

TERINTE: Fie. adă mâna. (își dau mâna)

MIRON: îi să perzi cârlanii, cumătre!

TERINTE: Da, ce are a face. Domnica ta îi cuminte. Doamne ferește! He, he, he!

DOMNICA: (în parte) Așa, bade Terinte? Te-oi face eu de-i da cârlanii. Așteaptă.

TERINTE: Om videa, om videa.

MIRON: Bine zici.—Da unde să ne ducem?

TERINTE: Vin' cu mine. ți-oi spune eu ce gând am.

MIRON: Haidem, cumetre.(Iese)

Scena 5[modifică]

Domnica (singură)

Așa marțafoilor ! Vreți să vă cercați femeile ! Bine, bine. Jucați-vă cu focul dacă vi-i voia să vă frigeți. (Bate la ușa Vochiții.) Vochițo ! Vochițo ! Vin' degrabă.

Scena 6[modifică]

Vochița, Domnica

VOCHIȚA: Ce vrei, cumătră?

DOMNICA: Nu știi, Vochițo? Mangosiții noștri de bărbați ne tem de cuconașul.

VOCHIȚA: Zău, cam au dreptate. Cuconașul îl tânăr și frumos; Mi se pare că d-ta i-ai cam luat seama.

DOMNICA: Nu știu, eu ori tu ai jucat duminică la horă cu dânsul?

VOCHIȚA: Nu-i vina mea dacă joc mai bine decât altele.

DOMNICA: Ce are a face! — Da ien las, nu-i vorba să ne sfădim. Trebui să ne întoarcem ciuda pe bărbații noștri, pentru că n-au încredere în noi.

VOCHIȚA: Bucuroasă. Cum să facem?

DOMNICA: Terinte zice că eu ascult șăgile cuconașului, și barbatu-meu zice că tu-i ești dragă.

VOCHIȚA: Auzi nătărăii! pentru că mi-e drag să șăd la vorbă, hop! li se nazare nu știu ce. Sărmanilor bărbați, sunteți buni de legat la gard!

DOMNICA: Nătărăi, fa, și nătângi, nătângi!

VOCHIȚA:

Cei mai gingași se arată
Pană nu-s căsătoriți,
Dar cum s-o-nsurat, îndată
Să și fac nesuferiți.
Dragostea lor acea vie
Nicidecum n-o mai simțim,
Ei hârbareți vor să fie,
Noi credință să păzim.

DOMNICA: Zău, bine zici, cumătră.

VOCHIȚA: Da ce să facem noi, spune?

DOMNICA: Ei au pus rămășag cinci cârlani că ori tu, ori eu, ne-om pleca la vorbele cuconașului. Or să se facă că se duc la târg, ca să ne poată pândi mai lesne. știi ce? Noi să ne arătam scârbite că se duc. ș-apoi, ca să-i năcăjim, să ne facem c-ascultăm pe cuconașul, îi să-i vezi cum or să crape de ciudă,

VOCHIȚA: Bine. A! dumnealor vor să se joace cu noi? Săracii ! N-au văzut încă pe dracu!

DOMNICA: Iacătă-i vin. Să intrăm în casă, și nu uita ca tu-i să-ncepi. (Intră.)

Scena 7[modifică]

Terinte, Miron

TERINTE: Așa! tocmai așa. Nici visează ele de asta.

MIRON: E! ce zici? Ai văzut cum am pus lucru la cale? Vezi ,eu, eu-s lup bătrân, bre.

TERINTE: Ce are a face! parcă eu nu m-aș fi priceput, dacă aș fi vrut. Dar să începem. Să vezi pe Vochița cum are să se scârbească. Vochițo! Vochițo!

MIRON: Dacă și Domnica s-o vezi. Domnico! Domnico!

Scena 8[modifică]

Cei dinainte, Vochița și Domnica

VOCHIȚA: Cum îi bădică? Iată-mă-s,

TERINTE: Vrem să-ți spui, nevăstuică, că eu și cu cumătru ne ducem păn' la târg c-avem treabă.

VOCHIȚA: Cum! vrei să te duci și să mă lași singură. Hi, hi, hi! (Se face că plânge.)

TERINTE: (încet lui Miron) Vezi, Miroane! știi ce? Dă cei cinci cârlani, și nu mai zice nimic.

MIRON: Așa! asta nu va să zică nimic. Domnico! Domnico! Da nu-i să vii acu?

DOMNICA: Dar ce-ai pățit az! Ce este?

MIRON: Ia, Domnico, o să ne ducem la târg cu cumătru...

DOMNICA: Cum? te duci și mă lași? Nu știi, bădicuță, că nu pot șidea un ceas far' dumneta? Hi, hi, hi! (Făcându-se că plânge.)

MIRON: (cătră Domnica) Nu plânge, fata mea, om îmbla degrabă! Rămâi sănătoasă, puică! (O sărută, ea se face că plânge.) Vezi tu Terinte, cum i-s de drag? Asta nu-i prefăcătorie, Crede-mă, nu te mai pune de pricină, și dă cârlanii.

TERINTE: Ba, ba, păn-acu-i tot una. Să te găsesc sănătoasă, Vochițo, și pe dumneta, cumătriță. Vin, Miroane.

DOMNICA: Să mergi sănătos, bădică. Păzește-te pe drum. Nu te osteni; și dumneta, cumătre Terinte! (Bărbații ies.)

Scena 9[modifică]

Vochița și Domnica (bufnesc de râs)

VOCHIȚA: Sărmanii proști! socot că ne-nșală.

DOMNICA: Gândea că plâng.

VOCHIȚA: Era cât pe ce să se mântuie rămășagu!

DOMNICA: țs! iacătă-i se pun la pândă în clopotniță. Vin. (întră amândouă în casă.)

Scena 10[modifică]

Terinte și Miron (în clopotniță)

MIRON: De aicea putem videa bine. Dar știi tu că ești tare îndărătnic? ai văzut cum mă iubește nevasta mea, ce-ți mai trebui? Crede-mă, dă cârlanii.

TERINTE: Mai avem treabă, nenișorule. A! iaca merloiu. Teci că videm acu.

Scena 11[modifică]

Țăranii (în clopotniță), Lionescu

LIONESCU: Ce osândă pentru mine să fiu silit a șidea la blăstămata astă de țară, unde mor de urât. Eu nu știu ce i-au abătut tătâni-meu să vie să șeadă toată vara aice? Zău, dacă n-ar mai fi Vochița și Domnica m-aș usca pe picioare.

TERINTE: Auzi tu? o zis Domnica.

MIRON: Ba o început cu Vochița.

LIONESCU: (puindu-se jos) Tot cărți și iar cărți, ce dracu! vor să mă facă dobă de carte! când aș putea videa pe Vochița, care-i așa de frumușică!...

MIRON: Na! te pricepi acu? — După Vochița îmblă.

LIONESCU: Ori pe Domnica. Tare-mi place nevasta aceea.

TERINTE: E, ce zici acu? Tare-i place nevasta ta!

LIONESCU: Sărmanile femei! câtu-s de nenorocite să aibă niție bărbați așa gogomani!

TERINTE și MIRON: Bun! — Mulțămim, cuconașule!

LIONESCU: Ce s-aude! (Bărbații s-ascund.) Așa, pre legea mea, chiar de mila lor ar trebui să le mângăi.

TERINTE: Mai bine ar fi să le dai pace.

LIONESCU: Ce dracu! parcă este un eho aice.

Scena 12[modifică]

Cei doi sus, Vochița (ieșind)

LIONESCU: A, iaca Vochița. Te aștept de o grămadă de vreme; nu mai putem de dor să te văd.

VOCHIȚA: Dă-mi pace, cuconașule; am treabă.

LIONESCU: Ia stai puțintel, dragă Vochițo.

VOCHIȚA: Bai, bai, nu se poate. Când ai ști câtu-s de scârbită!

LIONESCU: Mata scârbită ! cum se poate? și de ce, sufletul meu?

VOCHIȚA; Bărbatul meu s-au dus la târg.

LIONESCU: Ha, ha, ha, ce norocire! te jăluiești de cea mai bună treabă. Bărbatu-tău îi un țărănoi, un prost, un...

VOCHIȚA: E, destul, cuconașule; nu-l lăuda așa tare,

LIONESCU: Mări, las. Omul acela nu-i făcut să aibă o floricică ca mata. îi un păcat că ți-e bărbat.

TERINTE: î! cățelule! când n-ai fi ficiorul boierului...

MIRON: țs! taci. Ai răbdare.

VOCHIȚA: Ce-i drept, aș fi putut găsi mai bine;

TERINTE : Auzi, spurcăciunea!

LIONESCU: Ești așa de frumușică, așa de bunișoară, ca...

VOCHIȚA: Da las, las. Dumneavoastră cuconașii așă sunteți deprinși a zice la toate.

LIONESCU: Să fiu nu știu cum, dacă nu-ți spun drept. (O sărută.)

VOCHIȚA: Astâmpără-te, cuconașule. Ce ar zice bărbatul meu te-a videa?

LIONESCU: Dă-l încolo pe bărbatul tău.

TERINTE: Las-că te-oi da eu încolo, moțopane!

MIRON: Nu-i să taci, măi creștine?

LIONESCU: Vin, Vochițo să șidem pe laița asta.

VOCHIȚA: Așa! Da ce a zice de mine lumea? Bărbatul meu ar face un calabalâc...

LIONESCU: Nu mai gândi la nătărăul acela.

TERINTE: Bun!

VOCHIȚA: Apoi dă, dacă mi-i bărbat. Mă tem de Domnica să nu umple satul.

LIONESCU: N-ai nici o grijă, drăguță.

VOCHIȚA: Da-i ședea binișor, așa-i? și nu-i mai zice nimic de bărbatul meu?

LIONESCU: Nu, nu.

TERINTE: Iaca, se duce , se duce. Nu mă lăsa cumetre!

LIONESCU: Așa-i Vochițo, că-i veni în toate zilele să ședem de vorbă?

VOCHIȚA: și ce-i să te-ncălzeștâ dintr-asta? Mai bine ai face să-ți gați de cărți.

LIONESCU: Cărți:! Ba că chiar. Nu vrea să mai învăț de acum. Nu gâdeac decât la mata, te visez când mă culc și când mă scol și dacă nu te văd, mor.

TERINTE: Măăăă! O turbat, nu-I de șagă.

VOCHIȚA: a zice babacă d-tale și dascalu?

LIONESCU: Zice ce le-i voia.

De cu ziuă păn-în seară
Dascalu mă năcăjește.
Cu latina și greceasca
Capu hojma-mi amețește,

El tot spune, spune, spune,
Dârdâiește cât de mult,
El tot spune, spune, spune
Iar eu casc și nu-l ascult

Când mi-ai fi tu dăscăliță
Ai videa cum m-aș sili,
De mine-ai fi mulțămită
Și-n curând m-aș procopsi.

O, cu ce dulce plăcere
Lângă tine-aș învăța!
Lecțiile le-aș culege
Pe dulce gurița ta.

Ș-aș tot spune, spune, spune,
Răzămat de al tău sân;
ț-aș tot spune, spune, spune
Lecția mea prin suspin,

Când mi-ai fi tu dăscăliță
Ai videa cum m-aș sili,
De mine-ai fi mulțămită
Și-n curând m-aș procopsi.

TERINTE Las-că te-oi pricopsi eu, papă-lapte.

MIRON: Nu-i să taci, mă!

TERINTE: Crap de mânie!

VOCHIȚA: Nu te-nțăleg. Spune, ce vrei de la mine, cuconașule?

LIONESCU:

Când babacă la neneaca
Vre un mic favor cerea,
Neneaca cu bucurie
Dorința îi împlinea;
Tu fă cum făcea neneaca,
Eu oi face ca babacă.
VOCHIȚA:
Când tătuca cu mămuca
Se juca și șuguia,
Mămuca-i da peste mână
Când se mai obrăznicea;
D-ta faci ca tătuca,
Eu fac cum făcea mămuca.
(Lionescu vrea s-o îmbrățoșeze, Vochița-i dă peste mână.)

LIONESCU și VOCHIȚA: Când babacă la neneaca Când tătuca cu mămuca ș.c.l. ș.c.l,ș.c.l. s.c.l

TERINTE: Bre ! abia mă răsuflăi. Măi, cum o luasă de iute!

MIRON: Cât pe ce era s-o pățești, cumătre,

LIONESCU: Zi ce vrei, nu te las dacă nu mi-i făgădui că-i veni aici în toate zilele.

VOCHIȚA: Fugi de aici, cuconașule. Iaca mi se pare că ne-au văzut Domnica.

Scena 13[modifică]

Domnica și cei de sus

DOMNICA: Brava! frumos! ce vă pasă? bărbatul nu-i acasă.

LIONESCU: Dacă-i așa, na. (O sărută.)

MIRON: Iaca bre! se leagă de nevasta mea acu.

DOMNICA: Ei, ia să-ți spui, nu te pre, pre...

LIONESCU: Ce! te mânii? E bine, să-ți dau înapoi sărutarea ce ț-am luat-o.

DOMNICA: Ba mă rog.

LIONESCU: Fie ș-așa dacă vrei. Dar măcar primește inelușul ista.

VOCHIȚA: I! câtu-i de frumușel.

MIRON: Vezi tu, cumătre, tâlhariul îmblă cu nadă; te-i mira Se nu l-a lua nevasta ta.

LIONESCU: ține, Domnico, nime nu te vede.

DOMNICA Bai, bai. (Intră în casă.)

Scena 14[modifică]

Ceilalți, afară de Domnica

LIONESCU: Domnico! Domnico! am scapat-o. Na-ți-l matale, Vochițo !

VOCHITA: Vorbă-i! să ieu eu ce-o lepădat altele.

LIONESCU: Ce gândei c-o să i-l dau ei ? Nu știi că numai mata îmi ești dragă ?

VOCHIȚA: Ien dă-mi pace. îs mânioasă. (Iese.)

Scena 15[modifică]

Lionescu, bărbații (în clopotniță)

LIONESCU: Na! că mi-au fugit amândouă, dar nu mă desnădejduiesc eu așa lesne. Sărmanilor bărbați! Trebui să vă slujesc când nu sunteți acasă ; almintrile nevestele voastre n-ar ști ce face de urât.

MIRON și TERINTE: Foarte mulțămim de slujbă.

LIONESCU: Vine Domnica. Să te văd, Lionescule !

Scena 16[modifică]

Cei de mai sus, Domnica

DOMNICA (în parte): îi tot aici. O să râdem acu.

LIONESCU: Mata ești, Domnico. De ce-ai fugit adinioarea și m-ai ăsat?

DOMNICA: îmi pare c-aveai cu cine vorbi.

LIONESCU: Ei, ești mânioasă. Vin' de șezi colea lângă mine, să facem pace.

DOMNICA Bine, dar cu tocmală că-i fi cuminte.

LIONESCU: Să fiu cuminte?

Îmi cei un lucru piste putință,
Domnico dragă, căci de-aș și vrea
Să țin această făgăduință,
Mă jur pe ochi-ți că n-aș putea.
Pot fi cuminte stând lângă tine,
Când pentru tine amor simțesc !
Amorul este stăpân pe mine
Și lui viața îmi hărăzesc.

DOMNICA: Dacă-i așa fug.

LIONESCU: Ba, ba, ascultă-mă Domnico, numai o vorbă.

DOMNICA: Ei, bine, ce vrei? (Se pun jos.)

LIONESCU: ține inelușul ista.

DOMNICA: Așa! Da dacă m-a videa Vochița?

LIONESCU: Nu te teme, nimeni nu te vede. (îi pune inelu)

MIRON: Nime! A tigoare!

TERINTE: Taci! că merge treaba bine!

DOMNICA: Doamne! când m-at videa bărbatul meu!

LIONESCU: Ce-ți mai bați capul cu gogomanul acela?

MIRON: Mulțămim.

LIONESCU: Acu-i să-mi dai o guriță, așa-i?

DOMNICA:

Degrabă ți-i!
Caută vre o fetiță
Dacă-ți trebui sărutat,
Sau vro mândră cuconiță,
Ce dorește măritat;
Nu îmbla după neveste,
Cuconașule, că zău !
ț-a face urâte feste
Vre un bărbat nătărău.
Noi, femeile de țară
Nu știm iubi ca la târg,
Și pe birbănței afară
Îi dăm iute și de-sârg.
(Fuge)

LIONESCU: și asta au fugit; nu-i nimica. Acu să pândesc vreme oi găsi pe Vochița a singură. (Iese).

Scena 17[modifică]

Terinte, Miron

TERINTE: (râzând): Ha, ha, ha. E, cum îți pare, cumătre!

MIRON: Dă-mi pace, n-auzi tu? — A, țolina, auzi ce-mi face? Las' c-oi dobzăla-o eu.

TERINTE: Nu mai gândi, cumătre, și trimite argatul la stână s-aducă cârlanii.

MIRON: Cârlanii! E, mai avem treabă.

TERINTE: Cum n-ai pierdut rămășagu?

MIRON: Așa-i, am perdut, am perdut, dar — n-am perdut.

TERINTE: Cum n-ai perdut? N-ai văzut chiar cu ochii tăi?

MIRON: Așa-i, am văzut, am văzut, dar n-am văzut destul.

TERINTE: Da ce vrei să mai vezi, omule?

MIRON: Vreu să văd și pe Vochița singură cu cucunașu, ș-atunci om videa.

TERINTE: Bine, bine, ai cuvânt. Femeia mea n-o fost fată-n curte, așa este. (Râde.)

MIRON: Râde, râde de mine. Să videm.

TERINTE: (îngânând pe Miron): Nevasta mea? ba că chiar. N-ai văzut bine, cumătre; nevasta mea a fost fată-n curte; nu-i de acele care socoți tu. Ha, ha, ha, ha.

MIRON: (îngânându-l și el): Ha, ha, ha, ha. Du-te la naiba și nu mă năcăji! Zău, a să mă facă să intru-n păcat muierea dracului!

TERINTE: Nu te-amărâ degeaba. O fată crescută în curte! Ha ha ha, ha.

MIRON: Du-te la dracu! (Se primblă mânios.)

TERINTE: Ce are a face? Cuconașu ș-o pus ochiul pe Vochița, nici gândește la Domnica. Ha, ha, ha! Mă, vrei să mă faci să dau într-o poznă cu râsu tău.

TERINTE: (îngânând pe Domnica): Doamne! când m-ar videa bărbatu-meu; Doamne, când...

MIRON: Când... când... când... iaca și fimeia ta; să videm acum.

TERINTE: Așa, așa, ai cuvânt. Femeia mea n-o fost fată-n curte, și...

MIRON: și, și, și... tacă-ți gura și haide: la pândă. (Ies amândoi.)

Scena 18[modifică]

Vochița, Domnica

DOMNICA: Vochițo, Vochițo, vin' degrabă.

VOCHIȚA: Iacă-ma-s, ce-i?

DOMNICA: Bărbații noștri s-o pus iar la pândă. Iaca vine cuconașul, să faci cum te-am învățat.

VOCHIȚA: Ei, bine. (Domnica intră-n casă.)

Scena 19[modifică]

Vochița, Lionescu, Terinte și Miron (în clopotniță)

VOCHIȚA: (făcându-se că iese de la Domnica): Rămâi sănătoasă, cumătră; viu acuș.

LIONESCU: Ien stă, Vochițo. Ce? fugi de mine?

VOCHIȚA: Te-nșeli, cuconașule. Poate gândești că vorbești cu Domnica?

LIONESCU: Ah, Vochițo! ce-ți trece prin gând? nu știi că eu numai la mata gândesc?

VOCHIȚA: Ce se potrivește!

LIONESCU: Zău așa! și ca să facem pace, na-ți inelușul ista.

VOCHIȚA: Bai, te-a videa Domnica și s-a mânia,

LIONESCU: Ce-mi pasă mie de Domnica, când eu numai pe Vochița iubesc.

VOCHIȚA: Pe mine? ti se pare, cuconașule; mai bine dă-mi pace și mă lasă să mă duc.

LIONESCU:

Ah, de ce ești mânioasă?
Ce nu ți-i milă de mine,
Când ești așa de frumoasă,
Și vezi că mor pentru tine?

Tu ești înger de viață,
Tu ești dulcea mea lumină,
Când sunt foc tu ești de gheață,
Spune-mi, ah! de ce pricină?

VOCHIȚA: Cuconașule, dă-mi pace!

LIONESCU: Frumuseța ta îmi place.

VOCHIȚA: Lasă-mă! mi-i drag bărbatul, Eu lui i-am jurat credință.

LIONESCU: Ieu asupra mea păcatul, De-a-nșăla așa ființă.

VOCHIȚA:

Eu vreu să fiu credincioasă,
Să fiu femeie de bine,
Măcar deși sunt frumoasă,
Și zici că mori pentru mine.

Eu nu sunt o magopață,
Care dă la toți pricină,
Ești de foc eu sunt de gheață,
Căci n-am gând să cad în vină,

VOCHIȚA și LIONESCU: Eu vreau să fiu credincioasă. Ah! de ce ești mintoasă ! ș.c.l. ș.c.l. ș.c.l. ș.c.l.

LIONESCU: Vochițo! nu știi cât de mult te iubesc, (îi dă inelul.)

VOCHIȚA: Zău, nu știu să te cred ori ba.

Scena 20[modifică]

Vochița, Lionescu, Terinte și Miron

TERINTE: (cătră Vochița) A, jupâneasă, de aste îmi ești d-ta? a, țolină!

MIRON: Ia las' cumătre, nu te năcăji.

TERINTE: Cum să nu mă năcăjesc, bre? — N-ai auzit ce poznă vrea să-mi facă?

MIRON: Nu-ți bate capul, cumătre și hai la joc. (îl ia de mână și-l face să joace.)

Sub potcoava cizmei mele,
Buf, mocane, buf.
Șede dracu ș-o muiere,
Buf, mocane, buf,
Și mă-nvață-a face rele,
Buf, mocane, buf,

TERINTE: (apărându-se) Lasă-mă, lasă-mă, lasă-mă, bre ; nu-nțălegi?

Scena 21[modifică]

Cei din urmă, Domnica (ieșind)

DOMNICA: Ce huiet ? Ce sfadă-i aice ? Ați sculat satul în gura voastră,

MIRON:

Mai ai încă obraz de vorbă,
Muiere nelegiuită,
Las-că nu te scap,
Socoți tu că sunt o vită,
Să-mi pui coarne-n cap?

TERINTE: Ce vorbă-i asta, cumătre, nu-ți aduci aminte ce-mi zicei ?

Când la boieresc eu, vara,
Am muncit mereu,
Și mă-ntorc acasă sară,
La bordeiul meu,
Să vezi tu, nene Terinte,
Nevăstuica mea,
Cum îmi sare înainte,
Ca o turturea.
Hopa, țupa, țupa, lupa,
Amândoi cântăm,
Hopa, țupa, țupa, lupa,
Râdem și jucăm.

MIRON: (cătră Domnica) Am aflat eu trebile tale, leleo!

DOMNICA: Nebunit-ai ori nu ți-i mult?

MIRON: Nu te mai fățarnici, tigoare veninoasă ce ești, îmi vine să te... (O amenință.)

TERINTE; (îl ia de mină și-l silește să gioace)

Sub potcoava cizmei mele,
Buf, mocane, buf.
Șede dracu ș-o muiere,
Buf, mocane, buf,
Și mă-nvață-a face rele,
Buf, mocane, buf,
(Același joc de scenă.)

MIRON: Dă-mi pace, dă-mi pace, mă! n-am chef de joc!

DOMNICA: Bărbățele, drăguță!

MIRON: Lipsește, scorchie! că întru-ntr-un păcat! (O amenință.)

DOMNICA: Iartă-mă, bădicuță, am greșit și ca să-ți arăt, ține, (îi dă o palmă.)

TERINTE: Puf! așa ai deprins-o tu de când ai luat-o din curte!

VOCHIȚA: (cătră Terinte) și eu, bădica, te rog să nu bănuiești. (îi dă și ea o palmă.)

(Terinte și Miron se uită unul la altul.)

DOMNICA: Iar d-ta, cuconașule, ia-ți incelușul și te du de-nvață carte. Nu îmbla după nevestele oamenilor, (îi dă inelu.)

VOCHIȚA: (dându-i și ea pe al ei) Nu te juca cu femeile, că-i păți ce nu-i gândi.

MIRON: Cum! ce va să zică!

DOMNICA: Va să zică că altă dată nu trebui să vă temiți femeile și să vă-ndoiți de dânsăle.

VOCHIȚA: și mai ales să v-ascundeți mai bine, dacă vreți să vă cercați nevestele, ca să nu vă audă.

TERINTE: Va să zică ne-ați auzit?

VOCHIȚA: Negreșit, și v-am pedepsit cum vi se cade.

TERINTE: Uf! acu mă răsuflu.

MIRON: Da să vă spui, tare ne-ați spăriat!

LIONESCU: Adecă dumneavoastră v-ați bătut joc de mine?

VOCHIȚA și DOMNICA: Cam așa!

LIONESCU: Vă foarte mulțămesc de lecția ce mi-ați dat.

TERINTE: Mă ierți, Vochițo?

VOCHIȚA: Cum? o femeie necredincioasă, o țolină... ba, ba, badeo, ba.

TERINTE: Vochițico, drăguță

MIRON: Domnico, ia Terinte îi pricina, eu nici gândeam, puică, iartă-mă.

DOMNICA: Ce face? Să te iert? Eu, o tigoare, o scorchie.

MIRON: Iartă-mă, Domnico, m-o luat gura pe dinainte!

TERINTE: Vochițo, iartă-mă!

DOMNICA: Pune-te în genuchi.

VOCHIȚA: (lui Terinte) și d-ta, jupâne.

DOMNICA: Acu sărută-mi mâna.

VOCHIȚA: și dumneata, badeo. (Bărbații fac ce le zic.)

DOMNICA Nu-i mai face?

MIRON: Doamne ferește.

VOCHIȚA Da dumneta?

TERINTE: Să fiu a dracului de oi gândi măcar.

DOMNICA și VOCHIȚA: Bine, sculați-vă.

LIONESCU: Acum spuneți-mi care-i pedeapsa mea, căci eu sunt cel mai vinovat.

DOMNICA: Te iertăm, pentru că, fără să știi, ne-ai agiutat să dăm o bună învățătură bărbaților noștri.

LIONESCU: Dacă-i așa, primiți inelușile aste, nu ca de la un amorez, ci ca de la un bun prietin. Cred că și dumnealor s-ar învoi la aceasta.

TERINTE și MIRON: Bucuroși,

Vodevil

LIONESCU:

Dacă brudnica junie
Amor caută, visează,
Gingașa prietenie
Patimile alinează.
Dulce, blândă, liniștită,
Ea nu cade în ispită,

TOȚI:

Dulce, blândă, liniștită,
Ea nu cade în ispită.

TERINTE:

Ne-am făcut închipuire
C-o să dăm de supărare,
Omul, oricum îi din fire,
Gărgăuni în cap tot are.
Aibă ceriul mulțămită
Că n-am dat peste ispită.

TOȚI:

Aibă ceriul mulțămită
Că n-o dat peste ispită.

MIRON:

Voi ce-aveți gogomănie
Să ispitiți pe neveste,
Nu faceți așa prostie,
Căci femeia... dracu este.
Ea de cer îi osândită
Ca să cadă în ispită.

TOȚI:

Ea de cer îi osândită
Ca să cadă în ispită,

VOCHIȚA:

Autorul az vă roagă,
Și plecat acum vă cere,
Să-i spuneți dac-astă șagă
V-au adus vre o plăcere,
Așteptarea lui dorită
N-o aduceți în ispită.

TOȚI:

Așteptarea lui dorită,
N-o aduceți în ispită.

(Perdeaua cade.)

Notă[modifică]

Succesul ce a căpătat astă mică farsă se cuvine mai mult nimeritului joc a actorilor și frumoasei muzice a d. Flchtenmacher. Autoriul se cunoaște dator a le mulțămi. D. Teodorini și d. Luchian au caracterizat cu un natural minunat pre țăranii noștri. D-na Gabriela a arătat în rolul Vochiții toată naivitatea anei tinere țărăncuțe. D-na Teodorini și d. P. Neculau au contribuit, mult la succesul piesii. S-au găsit însă câteva persoane din numărul — din norocire foarte mic — acelor ce critică tot ce este național, care s-au scandalizat de niște cuplete foarte nevinovate. Acestora le-a răspuns aplaudele publicului, dar le-am fi răspuns și noi, dacă au i-am cunoaște că sunt cum zice Molière: „Plus chastea des oreilles que de tout le reste du corps“.