Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt
| Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt de Ștefan Octavian Iosif |
Ștefan-voievod,
Slăvit de norod,
S-a sculat în zori,
Pe la cântători,
Și s-a mânecat,
Măre, și-a plecat,
C-un pâlc de curteni,
Falnici moldoveni,
Și s-a dus, s-a dus
Prin Țara-de-Sus,
Și-a ajuns voios
În Țara-de-Jos.
Iar dacă-a ajuns,
I-a venit răspuns,
Că dușmanii Țării,
Cât nisipul mării,
Năvălesc grămadă,
Pustiesc și pradă...
Ștefan-voievod,
Slăvit de norod,
Nu s-a-nspăimântat
De câte-a aflat,
Ci din bucium sună,
Și gloate-și adună,
Iar în Cel-de-Sus
Nâdejdea și-a pus,
Unde e nădejde
La ceas de primejde...
Domnul s-a-ndurat
Și l-a bucurat,
Și-a trimis o ceață
Către dimineață...
Ștefan, când văzu
Ceața ce căzu,
Repede-a-nțeles
Repede-a ales
Pe câțiva viteji,
S-aștepte prilej
În crâng nepătruns,
De ceață ascuns,
Dincolo de vad,
Mai sus de Bârlad;
Când o da el semn,
Să-și facă îndemn,
Să strige, să urle,
Din tâmpini și surle,
Tobele să bată
În goană turbată,
Ca să zăpăcească
Tabăra turcească,
Să creadă că-n coaste
Vine mare oaste.
Iar domnul viteaz,
Cel de-a pururi treaz,
Pân-o prinde știre
Turceasca oștire,
Grabnic s-o lovească
Și s-o dovedească...
Și așa a fost
Gândul lui cu rost:
Tâmpinele-au prins
Sâ țipe-nadins,
Tobele să bată
În goană turbată,
Buciume și surle
Să strige, să urle,
Turcii călăreți,
Alergând orbeți,
Cum au auzit,
S-au și repezit,
Dar de după pod,
Ștefan-voievod,
Pe neașteptate
Le-a sărit în spate!
Turcii dau de crâng,
Șirele se frâng,
Repede se-ntoarnă,
Caii se răstoamă,
Și mereu se-ndeasă
Prin negura deasă,
Prin smârcuri și zloată
Se ucid în gloată,
Pe pod se repăd
Loviți de prăpăd,
Se izbesc în dos
De malul râpos;
Podu-i frânt în două,
Săgețile-i plouă,
Coase și topoare
Cad fulgerătoare!
Și, lovit de-o rază,
Ce i-e dat să vază
Pașa Soliman?
Vede pe Ștefan,
Cum venea, curat
Ca un leu turbat,
Cu coama în vânt,
Dus de Duhul Sfânt,
Cu oștenii săi —
Ceata lui de lei!
Spulberă și taie,
Paloșu-i văpaie,
Unde trece El,
Groază-i și măcel!
Nebuniți de spaimă,
„Allah" turcii-ngaimă,
Și se sting și pier,
Cu ochii la cer;
Alții fug să scape,
Fug peste hârtoape,
Fug, se duc orbeți,
Vânați de săgeți!
Ștefan cu ai săi
Zboară după ei,
Și mi-i căsăpește
Și mi-i risipește
Și din goană mână
Liota păgână,
Și spulberă toată
Păgâneasca gloată!
Ștefan-voievod,
Slăvit de norod,
După ce-a sfârșit,
Trei zile-a postit
Cu pâine și apă,
Lumea să-l priceapă,
Mulțumind supus
Tatălui de sus.
Și cu toată slava
S-a-ntors la Suceava,
Ca un mândru crai,
Cu mare alai.
Și cu multe steaguri,
Rupte din șireaguri,
Și cu prăzi bogate
De la turci luate.
Iară doamnei sale,
Ce-i ieșise-n cale,
I-a adus o salbă
Din Cetatea-Albă,
Însă la cocon
l-a adus plocon
Sabie turcească
Să mi-o mânuiască,
Și-un arc, să-l deprindă
De mic să-l întindă...
Iar la-mpărății
A trimis solii,
Tuturor să spună
Multă voie-bună,
Precum c-a purces,
De Domnul ales,
Și s-a bizuit
De a biruit
Din sus de Bârlad,
Și-a trimis în iad,
Pe cellalt tărâm:
O sută de mii
De turci osmanlii...
Iar papa din Râm,
Pe loc ce-a aflat,
Poruncă a dat:
Călugări și clerici
Să cânte-n biserici
Rugăciuni spre slava
Celui ce-n Suceava
E scutul dreptății
Și-al creștinătății,
Cărui azi mă-nchin
Ca un bun creștin
*
Domnul să-l trăiască
Și să-l miluiască,
S-apere moșia
De toată urgia,
Mândru să-nflorească
Vița bogdănească!...