Cântece (Octavian Goga, 1)
De la Wikisource
| Cântece de Octavian Goga |
Cuprins |
[modifică] I
Sus la cârciumă-n Dealu-Mare
De trei zile ţin soboru...
De trei zile beau şi-mi zice
Din lăută Laie Chioru!
De trei zile, măi copile!
Doru-i greu şi jalea-i multă.
Şi tot zice, să le-aline,
Laie Chioru din lăută.
Zi, măi Laie, înc-un cântec
De-o cămaşă cu altiţă
Şi de-un drac cu ochii vineţi,
De-o Aniţă-cârcimăriţă.
C-a trecut şi postul mare
Şi moşia mi-e arată,
Şi crâşmaru-i dus la târguri...
Foaie verde, foaie lată!
Zi, măi Laie, de-o bălaie
Cu trupşor subţire, nalt...
Tu c-un ochi nu vezi, ţigane,
Să-l închizi şi celălalt!...
[modifică] II
Măi crâşmare, Niculaie,
Ce mai zici de lumea asta?
Dumnezeu să-ţi ţie vinul,
Şi norocul, şi nevasta!
Cum mai umblă târgurile?
Băutura-i acră, vere,
Dar ţi-e harnică nevasta,
Arz-o focul de muiere!
Bea şi tu cu mine astăzi,
Că eu beau să-mi stâmpăr doru,
Parcă-i alta lumea asta
Când ne zice Laie Chioru.
Laie Chioru – bată-l Domnu –
El nu vede toate cele;
Ştie două din lăută:
Una-i dor, şi una-i jele.
Când de dor ne zice Laie,
Tremură cupa pe masă;
Când de jale cântă Laie,
Zboară cupa pe fereastră.
Şi-aş aprinde-atuncea satul...
Să-l vad pară, vâlvătaie...
Ochii vineţi foc să-i arză...
Măi crâşmare Niculaie!
[modifică] III
Bea şi dumneata, părinte,
Dumnezeu să-ţi ţie darul,
Să mai poţi ceti psaltirea
Să mai poţi goli paharul.
Că noi bem de patru zile
Cu crâşmarul, umfle-l zmeii,
Bem, părinte, ca la nunta
De la Cana Galileii.
Ce-ar mai fi de lumea asta
– Zice-alaltăieri vecinul –
Ca la nunta de la Cana,
De-am găti din apă vinul?
N-ar fi bine, măi vecine!
N-ar fi crâşme-atunci deloc,
Şi crâşmarul Niculaie
Nu s-ar duce-n iarmaroc...
N-ar mai fi nici Laie Chioru,
Ţie-l paza Maicii sfinte,
Nici Aniţa-cârcimăriţa.
Şi ne-am prăpădi, părinte!...
[modifică] IV
Lună, lună, stea vicleană,
Neam de fire de vădană,
De ce dorurile mele
Spusu-le-ai la stele?
Stelele, sus, călătoare,
Fete mari, clevetitoare.
Mi-au dus vântului oftatul
Şi mă ştie satul.
[modifică] V
Dorurile mele
N-au întruchipare,
Dorurile mele-s
Frunze pe cărare...
Spulberate şi strivite frunze pe cărare.
În zadar le caut
Visurile mele,
Strălucită salbă,
Salbă de mărgele...
Minunată şi pierdută salbă de mărgele.
Tot ce-mi ţese noaptea,
Zorile-mi destramă,
Mi s-a dus norocul...
Nu-l mai plânge, mamă...
La icoana Preacuratei, nu-l mai plânge, mamă.
[modifică] VI
Fată mare, fată mare,
Călătoare printre stele,
Vin la tine-n miez de noapte
Toate visurile mele.
La fereastra ta, şirete,
Bat din aripi de mătasă,
Fată mare, fată mare,
Lasă-le să vie-n casă.
Tremurând să treacă geamul,
Se înşiruie mărunte
Pe şuviţa de pe tâmplă,
Pe şuviţa de pe frunte.
Fată mare,-n zorii zilei
Te-a vedea seninul soare
Strălucind cu o cunună
De albe mărgăritare.
