Câmpia cu numere - Prima zi

 

II. mărturia păpădiei
    „Eu sunt singurătatea devenită Om” (Nietzsche)

1.
stau și contemplu acest echilibru frenetic
bile și cuburi linii și plane
gesturi arhitectonice ale celor trei timpuri obiective

măsurăm o DIMENSIUNE
mereu ACEEAȘI
cu-nverșunare până la lacrima duioasă pândim
încordați lama albastră a securii în aer
călăul plictisit asudând deasupra butucului verde

altoim veacul cu priceperi mărunte capul într-o parte ( o căpățână de varză murată) burta într-o parte (cu toate măruntaiele grămadă)
degetele numărându-se cu-nfrigurare
pe la spate
sunt TOATE
unu doi trei cinci șapte
ZECE cu toate zece fericitul
doar ochiul
un mugure zemos voluptuos trage fermoarul
pustiește totul
între brazde de carne aburind
veselii amorțite
sclipesc în soare dogoritor

2.
merită toate acestea osteneala prietene
te ridici în genunchi cu mâna streașină peste
obloane de frunze multicolore
vezi șiruri lungi de gânduri cu se strecoară-n afară
amide cleioase deasupra copacului
în Grădina Omului

vino cu mine să-ți arăt și te ia viața de mână ca pe-o păpușă de gumă uite asta e fereastra asta e ușa pragul bine ții minte ograda pârleazul și poarta reții privește de acolo începe Câmpia ( o realitate mai puternică decât visul) copia unor entități la care tu nu ai luat parte închipuiește-ți ( dar din ce) interiorul unor nesfârșite ademeniri o peșteră săpată adânc în aerul umed pulsând în-afară un lift cu apă oprit între stații uneori o mână albă înflorind deasupra mormintelor dar nu-avem timp să mergem mai departe vezi un deal o potecă albă șerpuitoare o uliță două răsucite-ntr-un călcâi de rouă o piatră ușoară o fântână de seară o frunză un cal un câine un pom o pasăre-n zbor tăind ochiul ușor un om ( ai grijă) ooo UN ooo UN ooo UN gata AJUNGE ești LIBER să ȘTII liber (gândești) și-ți dă drumul la mână liber Liber liber prin viața toată

3.
ca frunza arțarului la marginea pădurii
împingând cu degetul aerul stratificat
ca o suliță de lumină ecoul
înfipt adânc în omoplatul umbrei
aduc mărturia păpădiei

înaintez ușor întotdeauna cu grijă
printre galactice lumi minerale
unele percepute de firul de iarbă altele nu
ca și umbra mea de altfel

4.
nu știu de ce
dar simt secolul XX +UNU cum moare
cum putrezește de-a-npicioarele ca floarea soarelui
uitată pe câmp toamna târziu neculeasă și-n aerul de primăvară
mirosul urcă până deasupra gurii de canal

ce satisfacție măreață pe bulevardul victoriei
proprietăți ale ființei bogate planuri cincinale
adaugă statisticilor culoare
uraaa Uraaa uraaa
sub falduri strălucitoare
trece noaptea pe ulița conștiinței tutelare

privim neputincioși mărețe atelaje descriptive
cum înaintează falnice în urma noastră
rostogolindu-se
privim
prin hubloul de ceară al zilei următoare
trupul acesta de gală (ca o fiară dresată) cum înaintează tăcut
cu pădure cu tot spre câmpie
și nu ne dumirim îndeajuns
niciodată

ne-ngrămădim în zi ca
rufele murdare într-un coș de nuiele „la o
maternitate a gândirii” ca-n fața
unor porți ademenitoare plăvanii instinctelor
ne mirosim ca vitele sudoarea brațelor noastre alungite
a organelor mute
a vorbelor stătute
ne mirăm îndelung ca paiele ude în ieslea mântuitorului
și nu ne dumirim

poate-ar trebui o aproximare a tăcerilor
prin fluviul ce unește două maluri
o iluminare a peșterii duhnite
(pentru scrijelirea pereților fratre
nu ajung toate cuvintele astea obosite)
câmpia (ne dăm cu părerea)
poate ar trebui câteva milenii lăsată pârloagă
(pentru regenerare n-ajung
toate excrementele lumii)
să disecăm
să nivelăm
să implantăm firicele de aer în plămânii de gumă ai planetei

băiete
încă un rând
că tare ne mai plictisim pe-ntunericul ăsta
TOARNĂ
să se facă lumină prin toate crăpăturile pielii

scârțâie căruța obosită
din toate încheieturile ei de lemn minunate
poheții văd și aud
poheții suferă și se bucură ca niște copii orfani
când văd jucăria
ei cer si altora să vadă ce văd ei de acolo
de jos din fundul gropii
Lazăre
tu treci mereu printre noi Ioane
cu capul în mână ca pe-o târzie ofrandă

5.
ziua muncim
noaptea dormim
dimineața o luăm de la capăt
covoare ale muțeniei dezmiardă zorii capricii repetabile
mass-turbări imperfecte

între două apusuri trece gloria acestei lumi
între două răsărituri
muncă și somn

un zaț enorm de mulțumire freamătă pe bulevardul victorie efluvii genetice din bantustanele îndestulării (bogată complexă și diversă este fresca sub care ni se înfățișează realitatea semnul nostru biped contemporan ilustrând preocupările și atitudinile fizice chimice și psyhice în legătură cu mersul treburilor atât dinăuntru cât și din afară cum ar fi zis cei vechi)

sic tranzit
gloria mundi!

6.
cobor pe scara de serviciu a zilei următoare
mă simt străin în propria-mi piele (temniță și temnicer
după ce-am înghițit cheia) și-mi vine să înjur
să blestem (dar unde să pun oare blestemul) clipa
în care am dat buzna în cancelaria domnișoarei universale
mai la stânga (c. a. p-ul și biserica satului)
mai la dreapta (disfuncționalități ale memoriei regresive)
centrul de greutate la 2 m sub pământ

înaintez hotărât
pătrund adânc în lama oglinzii
un coridor lung ciupit de vărsat umed nevertebrat
cu mii de pasări mici multicolore
în colivii de aur mici multicolore
zburând prin carnea lor fragedă aburindă
până la cer
din loc în loc
uși întredeschise prin care ne privesc obiecte și cifre
lungi rafturi și sertare lucioase
cu dinții măcinați

ce de chestii domnule
(iți vine să râzi te bucuri și s-o iei de la capăt
să-ți amanetez viața să-ți arvunezi parastasul )
ace brice cuie și (o de ce așa departe)
viețile noastre
fișate
adnotate
trase la indigo (alb negru gri sau maro)
clacule
numere și multe altele pe care nu le-nțeleg nici acum

7.
lume lume și iar lume
soro lume
veniți
haideți să vedeți pe taraba amăgirii
cum dospesc voluminoase și grele
icrele negre din burta zilei
cum se vinde și se cumpără viața noastră prietene
cum se vând la kilogram
la litru
la metru și la bucată
vise speranțe necazuri și bucurii
războiul de treizeci și ceva de ani
tratatul de la verdun
cum se pun la cale alianțe și intrigi
mese rotunde mese pătrate cuburi și sfere
cum se vând lubenițele roșii harbuzeii
pepenii galbeni hegel și kant
nietzsche și hamlet baudelaire enstein și sancho
aleluia aleluia aleluia
de trei ori lepădarea de sine
și continuăm să ne vindem și
continuăm să ne cumpărăm știrul și loboda
țigări blugi adidași chiloți și gumă de mestecat
cărți ulei votkă pixelii
și
lână noi păianjenul își țese pânza de aur și de smarald
pe ochii bulbucați ai păpădiei

RECLAMA - sufletul comerțului
LOZINCA - sufletul existenței
cine se teme de concurență
cine se teme să facă dragoste
cine în fața plutonului de execuție cere să fie legat la ochi
S Ă F I E B Ă T U T C U P I E T R E

                     și au venit/și n-au văzut
             și au văzut/și n-au auzit
   și au auzit/și n-au știut
                     apoi trece cineva și zice
A C E A S T A E L I N I Ș T E A V O A S T R Ă !